Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

CREȘTEREA INFLAȚIEI

Indicii ROBOR au revenit la 6%

Indicii ROBOR au revenit la 6%
Este de așteptat ca până la sfârșitul lunii, Finanțele să depășească plafonul de împrumut pentru ianuarie care se ridică la circa 5,8 miliarde lei.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

BNR a menținut miercuri rata de referință la 6,5%, în condițiile în care există „perspectiva scăderii ratei anuale a inflației în primele trei luni ale anului curent, dar pe o traiectorie mai ridicată decât cea anticipată anterior”, cum se arată în comunicatul de presă al băncii centrale.

 

Nivelul ridicat al inflației (5,1% an/an în decembrie 2024) și situația politică tulbure au provocat „creșteri însemnate în a doua parte a lunii noiembrie”, conform BNR, iar indicii ROBOR s-au deplasat din apropierea pragului de 5,5%, cât este dobânda pentru facilitatea de depozit, care devenise principala rată directoare, către 6%, cotație comparabilă cu cea din prima parte a lui iulie trecut.

 

La finalul săptămânii trecute, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat de la 5,93 la 5,94%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut la rândul său de la 5,98 la 6% iar cel la 12 luni de la 6,08 la 6,09%.

 

Îngrijorările investitorilor financiari, locali sau străini, legate de poziția fiscală și cea externă a economiei românești și tendința de scumpire a creditelor guvernamentale pe plan mondial au obligat Trezoreria să se împrumute tot mai scump.

 

Joi, statul a atras din piață 400 milioane lei, valoarea programată a emisiunii, cu scadența iulie 2030 la o dobândă medie anuală de 7,75%, la care s-au adăugat alte 400 milioane lei scadente în iulie 2034 la un randament mediu anual de 7,98%.

 

Este de așteptat ca până la sfârșitul lunii, Finanțele să depășească plafonul de împrumut pentru ianuarie care se ridică la circa 5,8 miliarde lei.

 

Cursul euro a fluctuat, ca de obicei, într-un culoar îngust: 4,9731 lei, la începutul săptămânii, și 4,9759 lei, la sfârșitul ei. Tranzacțiile s-au realizat între 4,973 și 4,978 lei.

 

Volatilitatea perechii euro/dolar a fost una ridicată, cu câteva zile înainte de noua învestitură a lui Donald Trump. De la un minim de 1,0178 dolari, la începutul săptămânii, euro a crescut la 1,0355 dolari, pentru ca vineri piața americană să se închidă la 1,0278 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,8734 lei, la 4,8284 lei, la finalul săptămânii.

 

În 19 decembrie lira sterlină a atins un maxim istoric de 6,0430 lei, impulsionat de nivelul ridicat al ratei de referință al Băncii Angliei. Temerile legate de creșterea deficitului bugetar al Regatului Unit, a forțat Londra să se împrumute la cea mai ridicată dobândă începând cu 1998, iar lira sterlină a scăzut vineri la 5,8939 lei, medie care nu a mai fost atinsă de la jumătatea lui septembrie. Efectele deciziei Băncii Naționale a Elveției din decembrie de a tăia rata de referință de la 1 la 0,5% s-au estompat treptat iar cursul francului elvețian a închis săptămâna la 5,2980 lei.

 

 

Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*