Asculta acest articol
ÎNDRUMĂRI PĂRINTEȘTI privind pregătirea Sfintelor Paști și organizarea Sfintelor slujbe pascale, în cuprinsul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, de Praznicul Învierii Domnului, 2021.
Având în vedere starea de alertă pe întreg teritoriul României din cauza Pandemiei de Coronavirus, cu părintească purtare de grijă vă transmitem următoarele îndrumări, pentru ca totul să se desfășoare în bună rânduială, după tradiția noastră sfântă și cu asumarea întregii responsabilități ce revine fiecărei comunități:
În primul rând, așa cum v-am comunicat la începutul Postului Mare, s-a dovedit că nu trebuie să fim îngrijorați și tulburați. Iată că, pentru noaptea de Înviere, atât de Paștele Catolic cât și de Paștele Ortodox, s-a dat derogare, în funcție de durata slujbelor pe care le are, conform tradiției, atât Biserica Ortodoxă cât și celelalte culte din România.
Pentru că Biserica, în discuțiile cu reprezentanții Guvernului și-a asumat responsabilitățile ce-i revin, Patriarhia Română a transmis în teritoriu către toate eparhiile îndrumările legate de sărbătorile Pascale precum și modul de organizare.
Având în vedere frumusețea și diversitatea tradițiilor la nivel local, suntem datori ca Păstor al preoților, monahilor și credincioșilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului să vă transmitem, la rândul nostru, câteva îndrumări, referitoare la calea de urmat, pe înțelesul tuturor.
Aflându-ne așadar în stare de alertă, trebuie să ținem cont de faptul că în Noaptea de Înviere, credincioșii sunt liberi să se deplaseze spre sfintele biserici, fără să li se ceară vreun document în acest sens.
Timpul pe care îl au la dispoziție credincioșii este pe întreaga durată a nopții de Înviere, până la ora 5.00, dimineața!
Așadar, la ora 24.00 fix (00.00), clopotele de la toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, vor răsuna îndelung, vestind Marele și Unicul Moment al Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos!
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de către o delegație a Patriarhiei Române în cursul după-amiezei zile de sâmbătă, va ajunge în Eparhia noastră, pe aeroportul din Satu Mare, de unde va fi preluată de o delegație Eparhială și adusă la Catedrala Episcopală din Baia Mare, de unde preoții prezenți o vor duce în bisericile din oraș și celelalte localități astfel încât la ora 24.00 să poată fi oferită credincioșilor prezenți la slujba de Înviere!
Preoții din Protopopiatele județului Satu Mare vor aștepta pe aeroport pentru a putea ajunge la timp în parohii.
Pentru persoanele care nu se pot deplasa la biserică de Înviere, Sfânta Lumină va fi oferită de rudenii sau dusă de către voluntarii din parohii.
Slujba Învierii, care va începe la ora 24.00, după oferirea Sfintei Lumini, va continua cu înconjurarea bisericii, în dangăt de clopot. În prima parte a ei, slujba se săvârșește în fața bisericii și la care participă toți credincioșii, printre care și foarte mulți tineri. În continuare slujba va fi săvârșită în interiorul bisericii. Ea va fi urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Vă îndemnăm, dragi preoți, să fiți cu purtare de grijă ca Sfânta Liturghie să se termine în așa fel încât credincioșii la ora 5.00 dimineața să fie la casele lor și să servească în familie, prânzul Paștilor, cântând împreună „Hristos a Înviat!”
În ziua de Paști, de la ora 11.00 care de fapt este 12.00 după ceasul vechi, sau de la ora 12.00, cum facem noi la Catedrala Episcopală se va săvârși Slujba celei de-a doua Învieri, după care se va citi Cuvântul Pastoral al Ierarhului, adresat clerului și poporului lui Dumnezeu, de Paștile anului 2021.
Având in vedere că nu există Paști fără primirea și gustarea din Sfintele Paști (prescura sfințită și vin), vă îndatorăm ca nici o familie să nu rămână fără Sfintele Paști de sărbători, pe care să le oferiți în pahare de unică folosință și condiții de igienă și siguranță sanitară maximă.
Sfintele Paști se servesc dimineață, pe nemâncate, în toată Săptămâna Luminată, gustând de trei ori și rostind de fiecare dată „Hristos a Înviat!”.
În ceea ce privește tradiția binecuvântării bucatelor de Paști (așezate în coșuri sau traistă), acestea se pot binecuvânta atât noaptea la momentul rânduit (după Rugăciunea amvonului), cât și la prânz, după Slujba celei de-a Doua Învieri.
Un lucru foarte important: vă îndemn, iubiți părinți, să-i învățați pe credincioși și anume că: Paștile sunt sfințite prin slujirea prescurilor de către preot, la Sfânta Liturghie și sfințite apoi prin citirea rugăciunii speciale, deci sunt sfințitoare și mântuitoare de suflet și nu pot lipsi din nici o familie, în toată Săptămâna Luminată!
Bucatele sunt binecuvântate prin rugăciunea anume rostită la Paști de către preot, dar ele hrănesc foamea biologică și, sigur, binecuvântate fiind, dăruiesc sănătate trupească!
Subliniem încă o dată faptul că de organizarea, buna rânduială specifică bisericii, respectarea distanței prevăzute de directivele sanitare și a tuturor regulilor de igienă și dezinfectare răspund organizatorii, adică: Consiliile Parohiale și mănăstirești precum și voluntarii din fiecare comunitate creștină.
Aducându-vă la cunoștință cele de mai sus, vă îndemnăm să le duceți la îndeplinire cu aleasă conștiință pastorală și creștină și cu responsabilitate socială și civică, bine știind că suntem datori unii față de alții cu iubire și iertare, solidaritate și milostivire creștină, în așa fel încât nimeni să nu fie trist de sărbători și toți să trăiască bucuria pascală, având cele necesare pe masă și în casă, dar să fim și cu purtare de grijă în ceea ce privește sănătatea personală și a celorlalți!
Și, fiind vorba de pregătire, să nu vă ocupați doar de cele din afară și să uitați de suflet! Nici un creștin să nu rămână nemărturisit și neîmpărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos pentru că numai așa putem primi cum se cuvine, Lumina Sfântă, Lumina Învierii Domnului, iar acest lucru să-l faceți cel mai târziu până în Joia Mare! Din Vinerea Mare se intră în durerea Răstignirii și nădejdea Învierii!
Amin!
Vă dorim sărbători Binecuvântate, pline de liniște și lumină, și nu uitați: „Bucurați-vă! și nu vă temeți!”
Învierea lui Hristos este: „Adevărul care ne face liberi!”
Să credem și să mărturisim acest Adevăr!
Baia Mare,
24 aprilie 2021
† IUSTIN
Episcopul Maramureșului și Sătmarului
Fii primul care comentează