Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat pe site-ul propriu datele cu privire la rata şomajului care a urcat la 5% în anul 2020, faţă de 3,9% în 2019. Statisticile au fost făcute utilizând indicatori precum categoria de vârstă, mediul de desfăşurare al activităţilor sau nivelul de studii.
În anul 2020, populaţia activă a României era de peste 8,9 milioane de oameni, dintre care șomeri – 452.000. Cei mai afectaţi de şomaj au fost bărbaţii cu un procentaj de 5,3% faţă de 4,7% în cazul femeilor. De asemenea, oamenii din mediul urban au fost mai avantajaţi (4,4%) în comparaţie cu persoanele care locuiesc în mediul rural (5,8%).
Cele mai mari diferenţe se pot vedea în cazul repartizării în funcţie de categoria de vârstă şi după nivelul de studii. Astfel, la categoria tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani s-a înregistrat cel mai ridicat nivel – 17,3%, în timp ce la restul categoriilor de vârstă rata şomajului este cu 10% mai mică. În plus, oamenii cu studii superioare au fost afectaţi de patru ori mai puţin faţă de persoanele cu studii scăzute sau medii (8,1%).
De menţionat este şi faptul că rata şomajului de lungă durată (pe o perioadă mai lungă de un an) este de 1,5%. În schimb, 30% din totalitatea persoanelor aflate în şomaj se confruntă cu această problemă.
De asemenea, conform INS, cele mai afectate domenii sunt industria prelucrătoare (-101.900 de persoane), agricultura, silvicultura şi pescuitul (-96.500 de persoane). Însă este îmbucurător faptul că au fost înregistrate creşteri în domeniul comerţului (+38.700 de persoane) şi în cel al construcţiilor (+22.000 de persoane).
Carmina P.
Fii primul care comentează