La sfârşit de săptămână s-a desfăşurat o competiţie de ciclism şi alergare montană, concurs care a străbătut Aria Naturală Protejată ”Râul Tur”. Ediţia a XIV-a Tour de Tur s-a dovedit a fi cea mai dură de până acum, iar în cadrul ei s-au înscris peste două sute de persoane din Satu Mare şi nu numai. A fost o ediţie în care s-au înregistrat multe intervenţii de urgenţă ale salvamontiştilor sătmăreni.
”Tour de Tur, ediţia a XIV-a a fost cea mai dură dintre toate ediţiile precedente, o veritabilă etapă de supravietuire care a pus la grea încercare mentalul şi fizicul concurenţilor, al organizatorilor, dar şi al celor aflaţi la datorie, pentru a veghea la siguranţa participanţilor şi a interveni în caz de accidente, adică, Serviciul Public Judeţean Salvamont Satu Mare.
Peste două sute de participanţi, împărţiţi pe probele de ciclism şi alergare montană au avut de înfruntat condiţiile de teren devenite extrem de dure din cauza condiţiilor meteo capricioase ale acestei primăveri. Din păcate, competiţiile dure îşi cer tributul, până la urmă prin asta îşi clădesc renumele şi provoacă an de an tot mai mulţi competitori, porniţi în a-şi cunoaşte limitele sau dornici în adjudecarea trofeului! Acest lucru ne este binecunocut nouă salvamontiştilor, de aceea am luat toate măsurile posibile, pentru intervenţia eficientă în caz de accidente!
Am solicitat sprijin din partea vecinilor noştri maramureşeni care au răspuns imediat solicitării noastre şi cărora le mulţumim pentru sprijin şi preofesionalism, structurile salvamont fiind singurele în măsură să ne acorde sprijin în salvare montană! Pe lăngă intervenţiile uşoare , escoriaţii, entorse, epuizări, am avut parte şi de un caz dificil, o cădere a unui concurent, ce s-a soldat cu un traumatism al piciorului, incident produs în cel mai inaccesibil şi dificil loc al competiţiei.
Imediat după alarmare ne-am îndreptat cu ATV-urile din dotare către zona semnalată, pe traseu recuperând şi echipajul pedestru responsabil de acel sector, astfel timpul până la găsirea şi acordarea primului ajutor reducându-se la cca. 7 min. La o primă analiză a cazului, ne-am dat seama că nu putem scoate victima decît la picior, prin zona inundată a deltei râului Tur, cu ajutorul UT-lui, de aceea am solicitat şi echipa de suport coordonată de Adam unde erau şi colegii noştri băimăreni, Dan Benga şi Marius Pteancu. Ce a urmat?…imaginile vorbesc de la sine!
Victima noastră, un tînăr deosebit, un sportiv din Carei care prin atitudinea sa ne-a ajutat mult, în buna desfăşurare a acţiunii de evacuare. Îi dorim multă sănătate…şi să ne vedem la anul!
SPJ Salvamont Satu Mare-Alex Costin” transmit, printre altele, cei de la Serviciul Public Judeţean Salvamont Satu Mare.
1 comentariu
Tare va multumesc salvamontistilor evacuarea mea! Au fost rapizi si precise, ingrijirea a fost excelenta!
😀