Asculta acest articolStatisticile pozitive creează impresia că lucrurile merg din ce în ce mai bine. Dacă PIB-ul crește cu trei procente nu înseamnă că veniturile fiecărui cetățean cresc cu 3%. În schimb, dacă PIB-ul scade fie și cu 0,3% ne putem aștepta ca veniturile cetățenilor să scadă chiar și cu mai mult de 3%. O altă ciudățenie a statisticilor este că nu includ creșterea taxelor și impozitelor. Adică toată lumea sărăcește, iar statistica înflorește.
Guvernele care știu jongla cu datele statistice se pot prezenta în fața alegătorilor cu fruntea sus. Exact acest lucru i s-a întâmplat PSD-ului. Mai degrabă din întâmplare, ca să nu spunem că din aranjarea cifrelor, România a avut cea mai mare creștere economică din UE. A fost un titlu de mândrie pentru premierul Victor Ponta, însă entuziasmul nu a fost molipsitor. Mai exact, acest lucru i-a lăsat nepăsători pe români. S-au uitat în jurul lor și au văzut aceleași clădiri lăsate neterminate. Au văzut șantiere abandonate. Au văzut cum bat pasul pe loc lucrările la autostrăzi. Nu au văzut o invazie de investitori, în schimb au văzut cum se închid tot mai multe firme. Nu au simțit creșterea economică în buzunare. Primul loc la creșterea economică s-a lăsat cu produse mai scumpe, cu majorarea accizei la combustibili, cu majorarea tarifelor la utilități, gaz, apă, energie electrică. În consecință, cu toată creșterea economică, premierul Ponta a pierdut alegerile prezidențiale. Oamenii au văzut partea rea și așa vor face și în continuare. Statistica nu poate înlocui percepția directă.
De altfel românii sunt imuni la cifrele umflate încă de pe vremea lui Ceaușescu. Când li se spune că s-a făcut și s-a dres din cifre încep să fie circumspecți. Dar reprezentații administrațiilor locale continuă să creadă că prezentând niște cifre pot crește și ei în ochii cetățenilor. Chiar dacă sunt reale, cifrele nu fac imagine. Imginea bună vine din gesturi mici, simbolice. O statuie ridicată în mijlocul unei localități de două mii de euro, să zicem, face mai mult decât un drum de două sute de mii de euro. Așa au ajuns să gândească alegătorii, iar primarii care au înțeles acest mod de apreciere câștigă mandat după mandat.
Din punct de vedere statistic România a ieșit bine din anul 2014. Ca imagine stă prost. În principal, PSD este partidul care suportă consecințele. I se pun în cârcă dosarele DNA, i se atribuie toți baronii locali, deși corupți se regăsesc în toate partidele. O statistică l-ar ajuta aici, dar nimeni nu o ia în seamă. Să ne aducem aminte de lista penalilor din PSD arătată de Klaus Iohannis lui Victor Ponta. Premierul nu i-a răspuns cu o altă listă, a penalilor din PNL și PDL, deși există pentru că nu este credibilă. Victor Ponta a preferat să-i răspundă prin cifre, adică prin statistică, făcând trimiteri la realizările guvernului său, nu printr-un gest simbolic similar listei lui Iohannis.
După eșecul din 2014 înregistrat de cei ce s-au bazat pe date statistice, 2015 promite să fie anul bătăliei pentru imagine. Semnalul l-a dat președintele Iohannis prin acțiuni simbolice. Participarea la slujba ortodoxă, premierea foștilor deținuți politici sun gesturi minimale cu impact major asupra opiniei publice. Un gest simbolic este și prima vizită în Republica Moldova. Dar marea lovitură de imagine este priectata întâlnire cu președintele SUA, Barack Obama.
Partidele politice și politicienii, au aptitudini pentru imitație. Așa cum la atacurile lui Traian Băsescu adversarii au răspuns cu alte atacuri, la gesturile de imagine ale președintelui Iohannis, adversarii vor răspunde făcând gesturi similare. Vestea bună este că s-ar putea întâmpla să câștigăm o fărâmă de civilizație.
Puși să aleagă între o statistică găunoasă și un joc de imagine, cetățenii vor alege și vor aprecia mai mult exercițiile de imagine.
