Învăţămintele unui ou spart

Tentativa premierului Boc de a demisiona este reprezentativă pentru actuala stare a guvernării. Decizia Curţii Constituţionale, de a declara neconstituţională asumarea răspunderii, a dezvăluit defecţiunile şi impasul prin care trece guvernarea.  Credem că dorinţa lui Emil Boc de a demisona este una reală chiar dacă premierul a contestat-o ulterior. Observăm că are în continuare susţinerea preşedintelui Băsescu de vreme ce acesta a intrat în palatul Victoria pentru a avea o discuţie laborioasă cu primul-ministru în seara eşecului asumării răspunderii.
Emil Boc este la capătul unui drum sinuos şi plin de obstacole. A avut curajul, poate şi iresponsabilitatea, de a-şi asume măsurile de austeritate. Preşedintele Băsescu declara  că îl apreciază pentru voinţa sa de reformare. De aici, din această declaraţie, deducem că un alt politician, în locul premierului, nu ar fi avut această voinţă. Din păcate această tendinţă spre reformare nu este asociată nici cu o viziune politică pe măsură, nici cu autoritatea necesară asupra coaliţiei şi, mai ales, asupra propriului partid.
La PDL am observat în mai multe rânduri o tendinţă centrifugă. S-ar putea să fie adevărat ceea ce se spune că parlamentarii democrat-liberali cer în schimbul susţinerii propriului guvern diverse înlesniri materiale pe care nu are rost să le enumerăm aici. Au fost şi nenumărate situaţii conflictuale între aceşti parlamentari şi primul-ministru, primii exercitând mari presiuni asupra şefului guvernului de a părăsi Palatul Victoria. Presupunem că preşedintele Băsescu are motive întemeiate să declare că majoritatea parlamentară este toxică. Se referea desigur în primul rând la reprezentanţii PDL din Parlament şi în al doilea rând la ceilalţi din arcul guvernamental. Pentru că şi aceştia, la rândul lor, nu stau în băncile puterii doar de dragul lui Emil Boc şi al PDL.
Lipsa de loialitate este mecanismul care crează o fragilitate a majorităţii parlamentare. În aceste condiţii e greu să impui o lege, e greu să guvernezi fără o susţinere solidă.
Peste toate acestea mai este şi opoziţia. Pe lângă problemele de ordin intern create de propriul partid şi de aliaţii politici, se adaugă o opoziţie distructivă, incomparabilă cu oricare altă opoziţie distructivă de după 1990. Actuala opoziţie este animată doar de o ură fără margini faţă de Traian Băsescu. Orice act legislativ, în proiect, în comisii sau în dezbatere parlamentară generează un conflict şi atitudini specifice războiului. Orice propunere legislativă a guvernului mobilizează la luptă opoziţia care adoptă pe loc deviza „pe aici nu se trece!”
De aceea, credem, Emil Boc a intrat într-o fundătură a traseului său politic. PSD propune retragerea titlului de profesor universitar, socotind că nu are nicio importanţă că Emil Boc nu este profesor universitar ci doar conferenţiar. Aici contează lovitura, nu detaliile.
Politicianul Boc se îneacă. O mână, un sprijin, în niciun caz nu îi va acorda UDMR, aflat încă sub şocul căderii Legii învăţământului. Cotroceniul, după cum se vede, i-ar întinde o mână, dar scos dintre valuri, ar încasa-o iarăşi şi de la gaşca din PDL, şi de la gaşca din PSD-PNL. Pe lângă situaţia de acum, oul spart de fruntea sa, de Paşti, de un tată pus pe şotii, este floare la ureche. Azi, un alt ou este spart în capul său de colegii de partid, de coaliţie şi de adversarii politici. De fapt, oul acela, este cheia şi a personalităţii, şi a guvernării sale. Şi de-astă dată el este fixat, blocat, între respectul faţă de tatăl său, similar cu respectul pentru Traian Băsescu, părintele său politic şi neputinţa de a riposta.