Ioana Băsescu, fiicat fostului preşedinte al României, a ajuns joi dimineaţa la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Ioana Băsescu a fost citată de procurori într-un dosar de corupţie.
UPDATE: Deputatul Elena Udrea este cercetată sub control judiciar, a precizat avocatul acesteia, Alexandru Chiciu, după audierile care au avut loc joi, la DNA.
UPDATE: Campania lui Băsescu din 2009, anchetată de procurori. Dosarul, disjuns din “Microsoft”
UPDATE: Gheorghe Nastasia, urmărit penal de procurorii DNA . Gheorghe Nastasia, cel care ar fi dat celebra geantă cu 900.000 de euro. ar fi ajuns în campania lui Traian Băsescu din 2009, prin intermediul Elenei Udrea.
“Se fac cercetări în legătura cu infracţiuni de luare de mită şi este vorba de denunţul formulat de o persoană că, în perioada 2009, atunci când a fost campania electorală, ar fi contribuit cu sume de bani pentru campania prezidenţială. (…) Este vorba despre un denunţător care avea mai multe contracte cu Ministerul Turismului în acea perioada. (…) Clientul meu are calitate de suspect, acuzat de luare de mită. Este cercetat sub control judiciar”, a afirmat, la sediul DNA, Vasile Pleşa, avocatul lui Gheorghe Nastasia.
UPDATE: Ioana Băsescu a ieşit de la DNA, după ce a fost audiată timp de aproape patru ore. La ieşirea de la DNA, Ioana Băsescu nu a făcut nicio declaraţie despre dosarul în care a fost audiată sau dacă este martor ori suspect.
UPDATE: Deputatul Elena Udrea s-a prezentat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiată într-un dosar de corupţie.
Ea a venit însoţită de un avocat. La intrarea în sediul DNA, Udrea a declarat că a primit telefonic citaţia pentru a se prezenta la DNA.
UPDATE: Jurnalistul Dan Andronic s-a prezentat joi la DNA, el fiind chemat ca martor într-un dosar de corupţie.
Andronic a declarat, la intrarea în sediul DNA, că a venit ca martor într-un dosar deschis în 2015.
Dan Andronic a fost trimis în judecată de DNA într-o altă cauză, în care este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, în forma aderării, şi complicitate la trafic de influenţă. Este vorba despre cauza în care mai multe persoane, printre care Paul al României şi Remus Truică, sunt acuzate infracţiuni privind restituirea ilegală a Fermei Regale Băneasa şi a unei părţi din Pădurea Snagov.
La momentul transmiterii ştirii procurorii nu au furnizat informaţii referitoare la calitatea în care a fost citată şi la dosarul în care dă declaraţii. Ioana Băsescu a mers la DNA însoţită de avocatul Dan Apostol, unul dintre cei mai scumpi din România.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că şi alte persoane vor fi audiate în această cauză pe parcursul zilei.
Ioana Băsescu a mai avut de-a face cu procurii anti-corupţie, ea fiind chemată anterior să dea explicaţii referitoare la Dosarul Nana.
Miercuri seara, la o emisiune televizată, Băsescu a surprins printr-o declaraţie incendiară. Fostul preşedinte a acuzat-o pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, că a format un grup de procurori care se va ocupa de arestarea uneia dintre ficele sale, iar procuroarea Florentina Mirică face parte din acest grup.
”Am aflat prin DNA că este un mic grup de procurori care se jură că mă va face să cer custodia copilului, unuia din nepoţi, adica va aresta părinţii. Sunt câţiva procurori apropiaţi doamnei Kovesi pe care i-a cărat şi i-a pus consilieri după ce au rezolvat nişte dosare. Nu o să spun nume, dar vă spun acest adevăr, va veni şi acea zi când voi face publice numele”, a spus Traian Băsescu, la RTv.
Fii primul care comentează