Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Iohannis crede că Ponta ar trebui să demisioneze după referirea la nazism

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Liderul PNL Klaus Iohannis a declarat, luni, că în orice ţară europeană premierul Victor Ponta ar fi trebuit să părăsească funcţia a doua zi după ce ar fi făcut declaraţiile referitoare la ”nazism”, menţionând că nu este pentru prima oară când acesta face afirmaţii ”scoase din contextul istoric”.

”Declaraţia care s-a făcut, comparând ultimii zece ani din România cu o perioadă extrem de nefericită din istoria Germaniei este una pur şi simplu inadmisibilă. În orice ţară europeană un politician care ar fi făcut o astfel de afirmaţie ar fi trebuit să plece a doua zi, pur şi simplu. Nu este nicio exagerare în ce spun. Este inadmisibil să foloseşti ororile nazismului într-o comparaţie cu ce se întâmplă în România secolului 21, este dincolo de ce ne putem imagina că poate un politician să exprime în ziua de astăzi. Este o jignire profundă pentru toţi cei care au avut de suferit sub dictatura nazistă, şi cunoaştem din istorie foarte multe lucruri. Este o jignire pentru români şi este, evident, o jignire pentru cei care au votat la ultimele alegeri”, a spus Iohannis, la Realitatea TV, răspunzând unei întrebări privitoare la afirmaţii ale premierului Victor Ponta.

El a susţinut că nu ar fi prima dată când premierul Victor Ponta face declaraţii ”total scoase din contextul istoric”.

”Cred că este o problemă aici. Într-o asemenea poziţie din stat nu poţi să vii şi să faci declaraţii care ignoră pur şi simplu întreaga istorie recentă. (…) Am văzut că sunt foarte multe luări de poziţie şi m-aş bucura dacă aceste luări de poziţie ar avea o influenţă asupra comportamentului politic al primului ministru, fiindcă dacă se continuă în acest stil ne face de ruşine pe toţi”, a mai spus preşedintele PNL, citat de Mediafax.

El l-a invitat pe Victor Ponta în faţa presei pentru a-şi cere scuze pentru afirmaţiile făcute.

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seara, că va urma “o perioadă în care trebuie pur şi simplu să ne pregătim de debăsificarea societăţii româneşti”.

“Cred că efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania”, a spus Ponta.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns