Președintele Klaus Iohannis este optimist că economia îți revine, dar are nevoie de redresare.
“Avem date noi despre trimestrul III și, chiar dacă suntem, evident, într-o criză economică și economia a performat mai puțin bine decât în perioada de comparație a anilor anteriori, totuși avem și o veste bună. Comparația cu trimestrul II al acestui an ne arată că economia își revine. Avem, față de trimestrul trecut, o creștere notabilă, în jur de 5%, ceea ce ne arată că măsurile luate în plan economic au fost corecte, au fost măsurile juste și, foarte important, evităm ceea ce se numește o recesiune tehnică.
Pentru a veni cu noi măsuri, pentru a da un impuls hotărât economiei, pentru a intra într-o fază de redresare solidă, este nevoie de bani. Acești bani îi vom primi din fonduri europene.
Astăzi am avut o discuție cu premierul, cu miniștrii de resort, pentru a găsi o formă foarte bună pentru ceea ce se numește Planul Național de Redresare și Reziliență. Este un plan amplu și vom avea peste 30 – atenție – 30 de miliarde de euro din fonduri europene, pentru a finanța măsurile din acest plan.” a spus președintele Iohannis.
6 comentarii
Limbajul folosit de Gadea si dac trililo este josnic si murdar, nu este acceptabil nici in clubul tractoristilor!
Masurile luate au fost atat de corecte incat in ultimele 9 luni de guvernare PNL-ista sub comanda lui Werner si al pacularului Orban Lajos indatorirea publica a crescut cu 25% !!!!. Ca urmare, datoria fiecarui cetatean a crescut cu aprox. 1000 de euroi de la mic la mare fara nici o implicare !!!. Revenirea economiei a avut loc in conturile bancare crescande ale demnitarilor vostri PNL-isti si in al lui Werner ca in rest doar datorii pe spinarea populatiei !!!. Alegeti PNL-ul si in 6 Decembrie ca sa-si bata joc de voi si in continuare daca asta doriti !.
@Gadea ion: mai cauta-te pe la mansarda, poate n-ai observat ca iti lipseste o tigla-doua si te ploua la bibilica. Asta e, a sosit timpul sa mai stati si voi pe tusa, tu si gasca ta de pesedisti imputiti.
Giovanni, zidarul sef lutheran.
Un gunoi si o mizerie , o lepadatura nemteasca , nu este si nu a fost nicodata pentru Romania si poporul Roman. Un lingau de cur american si ue. Un habarnist si o javra criminala impreuna cu bozgorul Ludovic jegosul. Trebuiesc impuscati. Afara din Romania , asemenea criminali ai Poporului Roman si ai Romaniei nu au ce cauta in Romania.
Cuvantari populiste demagogice mincinoase ale lui Werner de dragul campaniei electorale fara acoperire in realitate !. Cand ceri bani pt. cresterea alocatiilor copiilor atunci economia este in recesiune ca urmare nu sunt bani !.