Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Iohannis se angajează să apere memoria victimelor Holocaustului

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi în cadrul ceremoniei de decorare a trei supravieţuitoare ale Holocaustului, că în mandatul său va căuta să urmărească o misiune sacră, să apere memoria victimelor Holocaustului, arătând că statul român şi-a însuşit lecţia trecutului.

Şeful statului a conferit, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler Gabrielei Bone, Viorei Braun, şi Susanei Diamantstein, trei supravieţuitoare din lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, scrie Mediafax.

”Vă mulţumesc dumneavoastră, doamnelor, supravieţuitoare ale Holocaustului, că sunteţi, astăzi, aici. Vă rog să acceptaţi această modestă recunoaştere a suferinţelor pe care le-aţi îndurat alături de familiile dumneavoastră”, a spus preşedintele Iohannis în discursul său.

El a arătat că această ceremonie de decorare are loc la exact 70 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare de la Auschwitz-Birkenau şi a precizat că, prin intermediul ei, aducem un pios omagiu tuturor victimelor Holocaustului din cel de-Al Doilea Război Mondial.

”Ziua eliberării acestui teribil complex de exterminare este dedicată memoriei suferinţei, vocilor rezistenţei şi preocupării pentru aducere-aminte. Momentul de astăzi mai înseamnă, însă, un lucru. Înseamnă că noi, ca naţiune, ne opunem ignorării deliberate a trecutului. Înseamnă că nu ne ferim să discutăm deschis despre culpabilitate şi responsabilitate. Tăcerea în faţa ororilor, igoranţa în faţa discriminării, acceptarea în faţa crimelor, nepăsarea în faţa urii au făcut şi ele posibil genocidul. Deportaţi în Transnistria de către regimul antonescian ori la Auschwitz de către autorităţile horthyste, evreii de pe aceste locuri au fost victime ale politicilor rasiale, antisemite, discriminatorii şi criminale. Convoaie de bărbaţi, femei, copii şi bătrâni au părăsit satele şi oraşele pentru a fi deportaţi. Mii de suflete nevinovate au dispărut. Şi odată cu ele şi spiritul civic ori datoria morală”, a afirmat şeful statului.

Klaus Iohannis a mai spus că, ”prin tot ce a făcut în ultimul deceniu în privinţa comemorării şi cunoaşterii Holocaustului, statul român şi-a însuşit lecţia trecutului şi a înţeles pe deplin să acţioneze împotriva uitării şi a oricăror forme ale intoleranţei, discriminării, rasismului, antisemitismului şi xenofobiei”

”Prin toate demersurile mele în această direcţie voi căuta, în calitate de Preşedinte al României, să urmăresc o misiune sacră: să apăr memoria victimelor Holocaustului şi să onorez adevărul istoric. O naţiune nu poate avea viitor fără a-şi respecta şi cunoaşte trecutul. Statul român, prin instituţiile sale, va continua eforturile concrete pentru prezervarea memoriei Holocaustului. Se pot gândi măsuri educative în domeniu, dar şi simbolice, precum amenajarea ori întreţinerea spaţiilor memoriale”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

În finalul ceremoniei, şeful statului a ciocnit un pahar de şampanie cu cele trei doamne decorate, şi a socializat mai multe minute cu cei care au participat la decorare, din partea acestora.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Miting anti-Băsescu la Romexpo

Asculta acest articol Seria mitingurilor organizate de USL în campania pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu se încheie joi seară, liderii