Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Satu Mare continua politica de secretomanie privind numirile de inspectori si directori de scoli. La fel ca pe vremea Marianei Popa de la PDL. Ca si cum aceste functii ar fi o treaba rusinoasa sau ar ramane confidentiale pentru corpul profesoral, pentru parinti si pentru public in general. Consecinta este alimentarea bursei zvonurilor (tot targul vuieste), riscurile de difuzare a unor informatii incorecte, fapt ce nu poate fi in interesul institutiei. De fapt, e o gestionare gresita a informatiei, un fel de ascundere dupa deget, caci oricum vom face publice numele pe masura ce le vom afla.
Mariana Brumboiu, inspectoare si purtatoare de cuvant a ISJ, intrebata de o jurnalista de la Informatia zilei, a raspuns: “Nu am primit nimic de la conducere”. In schimb a confirmat inmanarea deciziilor de numire.
Ceea ce am aflat neoficial pana acum este ca vineri si marti au avut loc sedinte ale Consiliului de administratie ale inspectoratului pe tema numirilor. Marti s-au citit listele nominale cu nou-numitii in functii, fara a li se inmana tabelele si membrilor consiliului (tocmai pentru a nu divulga presei informatia).
Azi l-am contactat pe un director de scoala, care ne-a spus ca a primit decizia de numire de la secretara scolii, care fusese convocata la inspectorat.
La inspectorat, au ramas Natalia Bolos si Eva Sabou, dar au fost inlocuiti Bogdan Stana si Loredana Havrincea. A revenit fostul inspector Paul Orha. De asemenea, au fost cateva schimbari in interiorul inspectoratului.
Intre directorii de scoli inlocuiti se numara Vasile Popa (Colegiul Economic) si Ildiko Hudak (Scoala Gimnaziala Dr. Vasile Lucaciu).
Mai avem informatii neconfirmate potrivit carora unii inspectori si directori ar fi trecut la alte partide in schimbul pastrarii postului.
Fii primul care comentează