Asculta acest articol[singlepic id=6655 w=320 h=240 float=]
Orice comemorare aniversativa a unui scriitor, pictor sau muzician trebuie sa fie privita fara fetisuri, fara ditirambi, fara encomiastice asertiuni ce pot dauna valorilor nationale, in general si autorului comemorat, in special. Lucru valabil si pentru maramuresenii, multi sau putini care-au contribuit la ridicarea spirituala a judetului de-a lungul timpului.
Rational, cartezian, obiectiv, deci, trebuie vazut si poetul Ion Siugariu, primul poet modern al literaturii maramuresene, cazut pe front in 1945 in Muntii Tatra. Dincolo de orice indoiala, poetul, nascut in 1914, in Baita Tautilor Magheraus ar fi avut un cuvant greu de spus in literatura romana. O dovedeste faptul ca, in acei treizeci de ani pe care i-a trait, a avut multiple preocupari literare. A scris cateva volume de versuri, a fost si critic si istoric literar, jurnalist la prestigioase reviste din tara, a scris si o multime de eseuri pe varii teme, a cochetat si cu o proza, a fost si un apreciat traducator, mai ales din literatura franceza. Nu e putin lucru, tinand seama ca multi literati din ziua de azi, inca nici n-au debutat pana la varsta la care Ion Siugariu a trecut la cele vesnice.
Traditionalism trecut prin filtrele modernismului poetic
Si in volumul de debut “Trecere prin alba poarta” si in cele aparute postum prin grija sotiei poetului, Lucia Soreanu sau ale prietenului sau, Laurentiu Fulga ori Stefan Bellu, temele majore sunt cele ale spatiului natal, despre care vorbeste cu duiosie nostalgica ca niste intarsii in lemn, avand mereu in spate suflarea versificatiei moderne, gen Charles Baudelaire, Stephane Mallarmé Artur Rimband, Paul Valery sau, la noi, Ion Barbu. Iconoclastie lirica, realism, dar si suprarelism ca in poeziea “Triunghi” de pilda: “Doi/ Popas/ Fara glas/ Focuri noi/ In gand poeme/ Stele si slavi albe/ Maini flamande/ Strang salbe/ De mangaieri. Buze: steme/ Sete de tranta in trupuri calde/…/ In suflet, moi/ Fug ciute/ Multe/ Doi…” Ion Siugariu este, probabil, si primul poet roman in care tema mineritului este o obsesie literara (Ah tempora, ah moris!): “Cu lampile nedespartite-n mana/ Cu hainele murdare de otravuri si tarana/ Ii vad cum merg incet, slabiti, carunti/ Minerii mei, din satul mic de peste munti/ In ochii lor atata plumb si-atata oboseala/ A-ngramadit viata cenusie si banala/ Atata resemnare oarba in picioare/ Ca mersul lor cazut si trist ma doare/ Din fundul muntilor imbatraniti si grei/ Tot slugi la altii, fara hrana, fara bani/ Tot aplecati de spate si de frunti/ Minerii mei, din satul mic, de peste munti…”.
“Poezia adevarata, cea clasica a esentelor si principiilor eterne”
Un crez al lui Ion Siugariu este cel de mai sus. “Temele mari ale liricei universale sunt atat de simple si atat de putine: iubirea, sensul nostru in lume, moartea, setea de fericire, idealul etc. Noutatea conteaza atat de putin in poezie. Paul Valery o numeste partea cea mai trecatoare a lucrurilor. Dar poezia nu se salveaza prin atributele sale trecatoare”.
Ion Siugariu, un poet care ne arata la fiecare lectura tot o alta fateta. Trebuie mereu redescoperit, dar fara sa-l fetisizam. S-ar simti stingher intre multe aplauze nechibzuite.
Fii primul care comentează