Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Judecătorul care l-a achitat pe Tukacs este cercetat de DNA

Sigla Informatia Zilei
În sarcina judecătorului, Mircea Puşcaş procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă. Este vorba de judecătorul care a dar o soluţie de achitare şi în cazul sătmăreanului Dorel Tukaci după acesta fusese condamnat la pedeapsă privativă de libertate.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Judecatorul Mircea Puscas este acuzat de trafic de influenta
Judecatorul Mircea Puscas este acuzat de trafic de influenta

În sarcina judecătorului Mircea Puşcaş procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă. Este vorba de judecătorul care a dat o soluţie de achitare şi în cazul sătmăreanului Dorel Tukaci după ce acesta fusese condamnat la pedeapsă privativă de libertate.

Puşcaş Mircea, judecător la Curtea de Apel Oradea şi Piştuca Marcel, persoană fără calitate specială sunt cercetaţi de DNA.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că în cursul anului 2009, inculpatul Puşcaş Mircea, judecător la Tribunalul Bihor, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 1.500 de euro pentru a interveni pe lângă un judecător din cadrul unei instanţe din Oradea şi pentru a-l determina să pronunţe faţă de denunţător o pedeapsă cu suspendare condiţionată.

De asemenea, în cursul anului 2011, inculpatul Puşcaş Mircea a pretins de la acelaşi denunţător suma de 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea şi pentru a-i determina să pronunţe faţă de denunţător o soluţie de achitare într-o altă cauză penală. Banii au fost pretinşi prin intermediul inculpatului Piştuca Marcel. Din aceşti bani, inculpatul a primit de la denunţător numai suma de 20.000 de euro, atât direct cât şi prin intermediar, iar diferenţa, care urma să fie remisă la soluţionarea cauzei, nu a mai fost dată. Denunţătorul a fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea. De asemenea, la scurt timp, instanţa de judecată l-a condamnat pe denunţător la pedeapsa cu închisoarea şi în cauza penală pentru a cărei soluţionare favorabilă acesta a remis inculpatului Puşcaş Mircea suma de 1.500 de euro în anul 2009, se arată într-un comunicat DNA.

 

La data de 24 ianuarie 2013, Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători a încuviinţat arestarea preventivă a învinuitului Puşcaş Mircea, judecător la Curtea de Apel Oradea. Astfel sâmbătă, 26 ianuarie, magistraţii curţii de apel Oradeau au fost puşi într-o situaţie dificilă. Erau obligaţi să se pronunţe asupra cererii formulate de procurorii prijind arestarea preventivă a unui coleg.

În cele din urmă magistraţii bihoreni au decis că colegul lor nu merită să fie arestat. Procurorii au declarat recurs, urmând ca acesta să fie judecat de Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Mai multe amănunte în ediţia de luni, 28 ianuarie a cotidianului Informaţia Zilei.

Acasa
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns