
Procurorul general, Codruţa Kovesi, a declarat, marţi dimineaţă, referindu-se la audierea medicului Şerban Brădişteanu, că există suspiciuni cu privire la diagnosticul pus fostului premier Adrian Năstase şi că urmează să fie verificate toate actele medicale.
“Se verifică documentele medicale, modul în care au fost ele emise”, a spus procurorul general.
Întrebată dacă există suspiciuni legate de diagnosticul pus lui Năstase, Kovesi a răspuns: “Da”.
În ceea ce îi priveşte pe poliţiştii audiaţi la DNA, Kovesi a spus că se verifică dacă poliţiştii care ar fi trebuit să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei în cazul lui Năstase au calitatea de poliţişti judiciari. Potrivit Mediafax ea a spus că verificările vizează respectarea procedurilor legate de punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei în cazul lui Năstase, iar dacă se va constata că poliţiştii nu au respectat aceste proceduri le va fi retras avizul de poliţie judiciară.
Medicul Şerban Brădişteanu şi trei poliţişti, printre care şi un şef din Poliţia Capitalei, sunt audiaţi, marţi, la DNA, într-un dosar în care se fac cercetări privind favorizarea infractorului, în legătură cu punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei în cazul lui Adrian Năstase.
Fii primul care comentează