Senatorul Marian cere autorităților județene și locale să ridice o statuie a eroului în piața 25 Octombrie
Vineri, 15 februarie, de la ora 14, la Filarmonica sătmăreană “Dinu Lipatti” a avut loc un “moment de românism” după cum a fost denumit de unii dintre cei ce au luat cuvântul.
Manifestarea organizată de Biroul senatorului Valer Marian şi Biroul Permanent Judeţean al PSD a fost prilejuită de lansarea volumului intitulat “Avram Iancu”, scrisă de Silviu Dragomir, volum prefaţat, completat şi editat prin grija (literară şi financiară) starețulului Mânăstirii Bixad, dr. Emanui Rus.
La prezidiul manifestării s-au aflat prof. dr. Doru Radoslav de la Facultatea de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, directorul Bibliotecii Centrale Universitare, editorul Vasile George Dâncu, istoricii Alexandru Bogdan Bud, dr. Ioan Viman, Viorel Ciubotă, Ștefan Vișovan (din Baia Mare), alături de Arhimandritul Emanuil Rus, senatorul Valer Marian, precum și de doi consilieri ai săi, locotenent Alexandru Gheorghe și Ovidiu Ohanesian.
În sală s-au aflat peste 400 de spectatori, dintre care i-am remarcat pe deputatul PSD, Octavian Petric, prefectul dr. Eugeniu Avram, vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Govor, primari de orașe și comune, membri marcanți ai PSD și PNL, precum și foarte mulți elevi de liceu.
Invitat special al acestui eveniment a fost maestrul Dumitru Fărcaş.
Puteti citi continuarea in editia tiparita de sâmbătă, 16 februarie, disponibila la chioscurile de ziare sau in editia electronica (abonament pdf).
Fii primul care comentează