Ministerul Sănătăţii şi Educaţiei au în lucru un ordin comun prin intermediul căruia vor prezenta explicit condiţiile medicale necesare înscrierii copiilor în unităţile de învăţământ, la începutul anului şcolar. Astfel, începând din anul şcolar 2015 – 2016, elevii vor prezenta o adeverinţă de la medicul de familie prin care se atestă faptul că respectivul copil sau elev este clinic sănătos şi nu suferă de o boală contagioasă. În acest context, şcolile şi grădiniţele nu vor mai solicita analize bacteriologice pentru intrarea copiilor în colectivitate, fiind suficientă doar adeverinţa de la medicul de familie.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Dorel Săndesc a precizat că, de fapt, nici actualele reglementări nu obligau la efectuarea exudatului faringian sau al coproculturii, însă, într-un vechi obicei, care datează de mulţi ani, numeroase unităţi de învăţământ solicită cu titlu obligatoriu prezentarea acestor analize bacteriologice.
În cazul în care medicul suspectează o anumită boală, va trimite copilul să facă analizele bacteriologice, după care va putea elibera avizul medical pentru intrarea în colectivitate.
1 comentariu
acestea vor fi valabile si pt. sport…sau alti bani alta distractie!!!!!….?