Asculta acest articolVadim Tudor a murit pe neașteptate. Dispariția lui din viața publică și politică lasă loc multor speculații: cine va râvni la electoratul lui? Este drept că Vadim Tudor nu avea foarte mulți simpatizanți în ultima vreme. Vârful carierei lui a fost în anul 2000 când a ajuns în finala prezidențialelor cu Ion Iliescu. A fost încă un paradox al ciudatei vieți politice din România post comunistă. Adversari ai lui Ion Iliescu s-au văzut nevoiți să-l voteze pe considerentul că trebuie să câștige răul cel mai mic.
De ce era considerat Corneliu Vadim Tudor un pericol? Pentru modul în care s-a raportat la valorile politice și intelectuale înainte și mai ales după 1989. A mizat totul pe cartea naționalismului. Și, o vreme, a câștigat. PRM, spre deosebire de alte partide cu program național sau naționalist, a rezistat în timp datorită talentului liderului său. Și-a folosit talentul de scriitor mai bine decât orice alt scriitor român. Dar nu totdeauna în slujba binelui. Patriotismul său afișat se baza pe ideile sale șovine, pe intoleranță și lipsă de scrupule față de adversari. Dar cine nu i-au fost adversari? A atacat cu aceeași virulență și în stânga și în dreapta. Uneori părea mai apropiat de stânga. Avea o oarecare simpatie sau rezervă față de cei ce proveaneau din fostele structuri ale Partidului Comunist, Securitate și Armată. Prin antisemitism se apropia de extrema dreaptă, însă nu a mers atât de departe ca un Le Pen. S-ar putea spune că Vadim Tudor lua politica în glumă. Ceea ce pentru el nu era decât un joc, pentru miile de simpatizanți era patriotism adevărat.
După succesul din 2000, la alegerile din 2004, Tribunul, cum i se spunea, nu a mai reușit să-și ducă partidul în Parlament. PRM a scăzut constant. A avut un reviriment la alegerile europarlamentare din 2009 când reușește, în combinație cu Gigi Becali, să depășească pragul electoral și să ajungă europarlamentar. Alegerile interne avea să le piardă și în 2012. Totuși, există un electorat al lui Vadim, de aproximativ 3%. Contează și pentru un partid mare, dar mai ales pentru un partid mic este picătura care îl poate sălta peste pragul electoral.
Se crede că Traian Băsescu va acapara acest electorat. Se zbătea să și-l apropie chiar și înainte de moartea poetului. Când dispare un naționalist se zice că locul său este luat de doi. În fiecare țară există un anumit procent, care poate varia de la 3-5% până la 10%. În condiții normale. În situații excepționale, atitudinile naționalist-xenofobe se amplifică. De exemplu, criza imigranților poate trezi o contra-reacție în rândul unui segment al populației. Partide de factura PRM vor profita de situație și vor aduna mai mulți aderenți decât de obicei.
Interesant este că Vadim Tudor a avut o atitudine rezervată față de primirea refugiaților de către România. Era un om religios și milos. Avea grijă se vreo 30 de câini comunitari. El avea treabă doar cu ungurii. Și, uneori, cu evreii. De aceea va fi greu de înlocuit. Electoratul său este oarecum calat pe aceleași idei ca fostul lider naționalist. Cum va prinde Traian Băsescu un astfel de electorat?
În Transilvania, este foarte probabil ca partidele mari, PSD și PNL, să afișeze o oarecare interes față de temele fostului PRM. Chiar USL, în 2012, nu s-a sfiit să susțină că vrea să înlocuiască administrația ungurească, adică a UDMR, cu administrația românească.
În sfârșit, nu este exclusă o revigorare a PRM de un personaj care va apare ca din senin. Niciodată nu dispare ultimul naționalist, ultimul terorist, ultimul canibal. Întotdeuna dispare penultimul naționalist, penultimul terorist. Situația este diferită în cazul ultimului canibal: este mâncat de confrații săi.
