Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

La Şcoala Octavian Goga s-a sărbătorit Ziua Educaţiei

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Serbarea s-a desfăşurat în sala de educaţie fizică a şcolii, evenimentul fiind sărbătorit pentru prima oară în această instituţie
Serbarea s-a desfăşurat în sala de educaţie fizică a şcolii, evenimentul fiind sărbătorit pentru prima oară în această instituţie

 

În1994, UNESCO a stabilit Ziua Mondială a Educatorilor. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări. În România este cunoscută sub denumirea de Ziua Educaţiei. Potrivit dascălilor, această zi nu trebuie să treacă neobservată. Munca de educator este una frumoasă, dar atât de puţini sunt cei care o apreciază la justa ei valoare!

Cu prilejul acestei importante zi, în data de 4 octombrie, la Şcoala Octavian Goga din Satu Mare, elevii clasei a IV-a A au prezentat o scenetă de mulţumire dascălilor pentru munca lor depusă.

Elevii au fost pregătiţi de profesoara pentru învăţământ primar Hager Felicia. Ea îşi desfăşoară activitatea didactică la această şcoală de 19 ani, vârstă care coincide cu vârsta acestui eveniment.

Serbarea s-a desfăşurat în sala de educaţie fizică a şcolii, evenimentul fiind sărbătorit pentru prima oară în această instituţie.

Evenimentul a mai fost marcat printr-o expoziţie organizată la nivelul şcolii, cu desene realizate de către elevi, având ca temă această sărbătoare.

Serbarea a fost deschisă de discursul directorului Gheregi Florina, care a citat cuvintele marelui gânditor, Emmanuel Kant: “Omul nu poate ajunge om, numai prin educaţie”, şi a evidenţiat cât de important este faptul ca dascălul să-şi iubească meseria.Totodată a urat profesorilor şi elevilor multă putere de muncă.

Elevii clasei a IV-a A au prezentat o surpriză artistică deosebit de reuşită, parodia “Iedul cu trei capre” a lui Octav Pancu Iaşi, care a fost combinată cu un Carnaval al animalelor care îşi aleg şeful.

În finalul activităţii a fost intonat Imnul dascălilor sătmăreni.

Momentul a fost marcat cu un pahar de “vorbe”, la care s-au depănat amintiri din anii petrecuţi la catedră.

Activitatea se doreşte a fi un început care să devină apoi tradiţie la această şcoală.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Lasă un răspuns