Asculta acest articolLeonardo Farkas Klein este un evreu maghiar ai cărui părinți s-au născut în Vetiș. Familia lui a plecat de acasă în Chile în anul 1939 în timpul amenințărilor naziste.
Zilele acestea Leonardo Farkas Klein s-a aflat la Satu Mare pentru a vizita locurile strămoșilor săi și s-a cazat la Hotelul Poesis. După ce în cotidianul “Informația Zilei” am prezentat pe scurt istoria palpitantă a vieții lui, acum vă prezentăm un interviu în exclusivitate realizat vineri, înainte de plecarea sa din România.
– Care sunt impresiile dumneavoastră din prima vizită în România? Cum a emigrat familia Klein în Chile?
– Ne-am simțit aici foarte bine, împreună cu toți prietenii pe care i-am adus cu mine. Am auzit despre Transilvania și despre Vetiș de foarte multe ori și de toată istoria tatălui meu și a mamei mele, care e tot de pe aici, dintr-un sat mic care nu mai există, care se cheamă Cehiu. Părinții mamei mele erau din Girocuta, pe urmă s-au mutat la Supuru de Sus și au plecat în 1939 înainte de al doilea război mondial. Bunicul meu din partea mamei se numea Klein, a plecat cu toată familia Klein. Eu îi datorez mult țării Chile, pentru că ambasadorul din Chile i-a zis înainte de Al Doilea Război Mondial unui unchi de al meu că trebuie să plece cu toții în Chile, că pe evreii de aici îi vor omorî pe toți. Acest unchi a venit în Supuru de Sus și a zis familiei: trebuie să plecăm imediat, luați ceva bani ca să plecăm cu avionul, din Geneva, din Italia. I-au zis: ești nebun, cum o să plecăm, cum o să avem bani de avion?
– Au avut bani de drum, erau oameni bogați?
– Nu erau oameni bogați și fără să-și vândă casa nu aveau bani, dar chiar în ziua următoare unii au plecat, alții nu l-au crezut. :i astfel a supraviețuit numai bunicul meu, soția lui şi o mătușă, mulțumesc lui Dumnezeu, ceilalți au pierit la Auschwitz. Tatăl tatălui meu a fost în Chile, s-a întors de acolo, dar într-o bună zi a plecat din nou în Chile, de data asta cu toată familia lui.
În același vapor s-au îmbarcat și tatăl și mama mea, care erau mici pe atunci, și mulți ani după aceea s-au căsătorit. Tatăl meu a fost pe aici, în Transilvania, în vizită, împreună cu mama mea, o singură dată, cam cu 14 ani în urmă, și le-a mers bine pe aici. Ieri am fost la Vetiș, pe urmele lor, la școala tatălui meu. Am vizitat chiar și o fostă vecină.
– La Hotelul Poesis cum v-ați simțit?
– Foarte bine, e foarte frumos pe aici. Personalul a fost foarte drăguț, primirea minunată. Am fost încântat și de mâncarea foarte bună, cum au fost „töltött káposzta” (sarmale).
– Vă veți mai întoarce pe la noi?
– Ar fi foarte bine, dacă așa o vrea Domnul, poate cu soția mea și copiii mei. Am văzut în Satu Mare două sinagogi în stare destul de precară, m-am gândit să le ajut un pic, că nu erau pictate. Din cauza istoriei, din cauza comunismului, se vede că nu s-a putut progresa suficient în România. :i în Chile se mai întâmplă.
– Vorbiți-ne, vă rog, un pic și despre Chile.
– Chile e o țară foarte frumoasă, dar eu am trăit și în SUA timp de 20 de ani. Oamenii din Chile sunt foarte harnici și i-au primit bine pe toți europenii care au ajuns pe acolo. Chile are mult minerit, are vinuri, are somoni.
– Copiii dvs. sunt mari?
– Am o fiică de 16 ani, Natașa, una de 13 ani, Tatiana, iar pe băiat l-am botezat Daniel, după tatăl meu.
– :tiți ce înseamnă “farkas”?
– Da, înseamnă lup. Tatăl meu vorbea și românește, dar în casă vorbeau ungurește, că tatăl lui se numea Farkas.
– Aveți caracter de lup?
– Mi se spunea „micul lup”, pentru că eram și Klein. Mereu am auzit vorbă ungurească în casă. Eu nu vorbesc maghiara, deoarece ai mei o vorbeau pentru ca noi copiii să nu-i înțelegem. Dar știu alte limbi: engleza, spaniola, italiana, franceza, portugheza.
– Vă considerați un om bogat?
– În țara mea se spune că cel mai bogat e cel care dă cel mai mult, iar eu îi ajut mult pe cei săraci. Oamenii sunt doar administratorii banilor. Eu sunt un om foarte religios și cred că Domnul îi dă mai mult celui care dă mult. Sunt oameni bogați, cu mulți bani, care nu-și împart banii cu nimeni și le place să aibă cât mai mult, iar săracii să devină și mai săraci. Eu nu am mulți bani. Cu destul de mult timp în urmă eram muzicant, cântam la pian și aveam un recipient în care oamenii care mă ascultau îmi dădeau bacșiș. Tatăl meu, când a plecat de aici cânta la vioară. Cânta, iar oamenii îi dădeau bacșiș. Pe urmă a făcut mari afaceri în Chile, a avut multe camioane, a construit și șosele, a avut mine de fier și o fabrică de pisco (rachiu, tărie din Chile și Peru).
Eu după ce am fost muzicant am devenit faimos. Am cântat la Las Vegas și am deschis show pentru Julio Iglesias și Tom Jones. După ce m-am căsătorit am avut norocul de a intra în afaceri de minerit, am făcut afaceri foarte mari, mi-a mers foarte bine din punct de vedere economic.
– Trăiți ca un evreu credincios, respectând canoanele și tradițiile evreiești, cu mâncare koser?
– Da, dar în ce privește mâncarea koser nu sunt atât de exigent. Dar ținem sabatul de sfârșit de săptămână. Mâncarea o mai îmbogățeam cu diferite creme, că era mai bună la gust. Dar mereu zic că suntem din Transilvania, că în Chile nu prea sunt blonzi. Ieri am fost pe la Brașov, un oraș foarte frumos. La un restaurant cu lăutari țigani le-am spus să cânte „Nu mai bea băiatule”, că tatăl meu cânta asta.
– Ne povestiți cum ați ajuns în România?
– Mereu am vrut să ajung în România. :i acum vreo 15 ani. Am o soră geamănă și încă trei frați și le-am plătit călătoria până aici, dar eu n-am putut să vin, că aveam niște show-uri în Statele Unite. Acum vreo trei luni, am avut așa un dor, am vrut să vin pe aici, mi s-a părut că mă cheamă niște spirite. Vroiam să vin la cimitir.
Mă aflam acum două săptămâni în piața San Marco, în Italia și ascultam niște muzică foarte bună și am zis cântați niște muzică românească și ungurească, niște ceardaș, că tatălui meu îi plăcea Monty Csardas. Am vrut să vin aici și să-i aduc și pe muzicanți. Dar mi-am zis: ce-o să fac eu acolo, singur într-un hotel? Am sunat atunci un domn din SUA și el mi-a zis: voi pleca din New York, la fața locului, să fac pregătiri, să organizez călătoria și voi vizita și cimitirul. Când a ajuns la cimitir a văzut că totul era plin de ierburi, arbuști și bălării, nimeni nu se ocupa de morminte de foarte mult timp. A angajat vreo 10 oameni ca să curețe și au început să caute mormintele. Eu urma să sosesc peste vreo două zile. Am avut niște poze vechi, cu mormintele, în care se vedeau și stâlpii de telefon, pentru orientare. Vroiam să refacem mormintele, în onoarea tatălui meu. Am trimis fotografiile în SUA și am contactat niște oameni de la CIA. Serviciile secrete americane au folosit laser și au curățat fotografiile vechi, ca să se vadă inscripțiile de pe morminte. Le-am trimis cu un specialist care a venit cu mașina de la Budapesta aici la Satu Mare iar aici în 24 de ore au contractat o intreprindere care prelucrează marmura. Eu am sosit aici marțea, și ne-am dus acolo la Vetiș și au instalat plăcile funerare, cu ciment. Totul s-a făcut în 24 de ore.
Se pare că eu am vrut să vin aici pentru că m-au atras sufletele înmormântate la Vetiș, în timp ce mă aflam acolo, la San Marco, în Veneția. Dacă eu nu chemam atunci muzicienii, poate nu aș fi ajuns la Satu Mare.
– Așa că vocea străbunilor v-a adus aici.
– Dacă veneam aici de unul singur, și aș fi văzut ierburile, i-aș fi dat niște bani cuiva, ca să curețe, și atât. Dar în felul acesta, cu pregătirile făcute, am venit aici și am făcut ceva mult mai amplu, mai important.
Fii primul care comentează