Image 1
Image 2

Informaţia Zilei şi ITV le-a servit pe tavă anchetatorilor doi suspecţi în crima de la Micula

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Coroianu interviuÎn ultimele săptămâni, Informaţia Zilei a efectuat o investigaţie jurnalistică pentru a afla adevărul despre cele întâmplate în localitatea Micula, în luna septembrie 2015, în cazul uciderii localnicei Ileana Nagy în vârstă de 81 de ani. În cursul zilei de sâmbătă, 12 martie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a emis mandate de arestatare preventivă pe 30 de zile împotriva a doi bărbaţi pe care poliţiştii i-au săltat în seara zilei de vineri, 11 martie.

Potrivit prim-procurorul Marinela Pop de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ucigaşii bătrânei ar fi trei tineri. Tânărul de 16 ani şi cel de 19 ani, Bela Lingurar, respectiv Cristian Varga, au fost prezentaţi pe 29 septembrie 2015 Tribunalului Satu Mare, pe numele acestora fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Al treilea presupus criminal, o fată de 13 ani, a scăpat deoarece nu răspunde penal.

Adevăraţii autori ai crimei

Subsemnatul lt. col. (r) Ioan Coroian, redactor special la Informaţia Zilei, am continuat investigaţiile în data de 11 martie în Micula în rândul autorităţilor locale şi a cetăţenilor din comună.
Astfel, am aflat că îndată după arestarea lui Ligurar Bela şi Varga Cristian, s-ar fi prezentat la autorităţi numita Toma Iuliana (zisă Iuczi), foarte speriată, solicitând protecţie întrucât a fost ameninţată cu moartea de fiii şi ginerele său. Întrebată de ce este ameninţată, ea a răspuns că în perioada anchetării crimei din Micula, a sunat-o unul dintre fii obligând-o să ardă mănuşile cu pete de sânge şi fire de păr. Ea presupune că ei au comis crima din septembrie 2015.
Vrând s-o salveze, autorităţile i-au asigurat cazarea într-o încăpere unde să nu poată fi găsită de cei care o ameninţau. Acolo a stat timp de o zi. Tot Toma Iuliana s-a dus la mama arestatului Lingurar Bela (fiind rudă a acestuia), căreia i-a zis să nu lase copiii arestaţi deoarece nu sunt ei de vină. Ea a adăugat că adevăraţii criminali sunt fiul său, Nelu, ginerele ei, Giani, precum şi fratele lui Giani.
Numele acestora a fost comunicat atât în redacţia cotidianului nostru în data de 2 martie, cât şi comandantului adjunct al Poliţiei, Emil Şugac, care m-a invitat în biroul său. Precizăm că în 28 februarie îl contrazisem pe interlocutor în legătură cu cei doi arestaţi, despre care eu susţineam că nu ar fi autorii crimei.
Suspecţii de crimă (Nelu, Giani şi fratele său) au fost prezenţi în barul lui Mike, situat la a treia casă de cea a victimei, unde au jucat poker la aparate şi au consumat băuturi până la ora închiderii în seara care a precedat comiterea crimei. Deşi până la data crimei ei frecventau des barul, după acea dată nu au mai fost pe acolo. În schimb, arestaţii nu au fost văzuţi frecventând acest bar.

Confuzia în cazul arestaţilor

Confuzia făcută de anchetatori în cazul arestării celor doi presupuşi criminali a pornit de la un incident petrecut în seara următoare comiterii crimei. Atunci, un cetăţean sărman din Turda (Hoca Ioan) i-a solicitat fraţilor Şimoniac din vecinătatea staţiei CFR, adăpost într-o maşină. Acolo, Varga Cristian l-a bătut, fapt pentru care victima a cerut ajutor ţipând. Vecinii au intervenit, astfel că autorii (trei sau patru) au fugit peste grădini. Şimoniac, văzându-l bătut şi plin de sânge, a chemat salvarea, care l-a transportat la Spitalul de Urgenţă. Sâmbătă, 12 martie, am aflat că victima – Hoca Ioan – a fost într-adevăr cel dus cu salvarea.
Un element generator de confuzie pentru anchetatori a fost faptul că Varga Cristian, de teamă că va fi căutat de poliţişti, a fugit la vecinul său în fânar unde a stat ascuns două nopţi. Anchetatorii puteau astfel să-l suspecteze că motivul pentru care s-a ascuns a fost comiterea crimei (bătaia petrecându-se în noaptea următoare comiterii crimei).

 

Şi totuşi, în cursul zilei de luni, 14 martie, pe numele a doi suspecţi a fost emis mandat de arestare. De la IPJ Satu Mare şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare am primit următorul comunicat:

“În cadrul cercetărilor ce se efectuează în instrumentarea infracţiunii de omor comisă în septembrie 2015  în comuna Micula, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că la săvârşirea faptei, pe lângă cele două persoane aflate deja în arest preventiv, au mai participat alte două persoane.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalulului Satu Mare, a dispus şi faţă de aceştia măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 zile.”

Cercetările continuă.

 

magazin online de aer conditionat si sisteme de climatizare
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*