Marţi, 3 noiembrie, peste 25 de mii de oameni au ieşit în stradă cerând schimbarea clasei politice din România şi demisiile premierului, a ministrului Gabriel Oprea şi a primarului Cristian Popescu Piedone. Miercuri, premierul României şi-a dat demisia, la fel şi primarul Piedone. Protestele continuă în Capitală şi în foarte multe oraşe din România şi nu numai, pentru că au ieşit în stradă şi români de peste hotare, de exemplu în Italia, în Franţa.
Oamenii au revendicări diferite, unii cerând un guvern de tehnocraţi, alţii schimbarea Constituţiei, anularea prerogativelor de care se bucură politicienii, unii vor întărirea DNA, alţii reducerea numărului de parlamentari. Protestatarii din toată ţara spun că nu sunt suficiente câteva demisii.
Satu Mare s-a alăturat miercuri seara altor oraşe din ţară în urma unui apel pe Facebook. Un mesaj care a mobilizat aproximativ 2000 de persoane, “Tăcerea ucide! Hai în stradă!”, a avut în spate tragedia petrecută vineri seara în clubul bucureştean Colectiv. La două grade Celsius, sătmărenii au ieşit în stradă pentru a striga că vor schimbarea întregii clase politice, a arăta că tot ceea ce s-a petrecut în Capitală nu rămâne în tăcere şi nu se poate da uitării.
Ca urmare, vă punem următoarea întrebare:
[cardoza_wp_poll id=173]
14 comentarii
-vreti salarii?
-nu vrem!!!
-vreti taieri salariale ?
-vrem!!!!!!!! ce bine e.
Acuma ar trebui sa iasa pensionare in strada sa nu lese ca acest guvern sa preia puterea care are planuri ca pensiile si salariile trebuie ighetate la ordinul care vine de la FNI SIDE LA UNIUNEA EOROPEANA HAIDETI DRAGI PENSIONARI SA IESIM PINA NUI TIRZIU.
NORMAL ca au rost protestele de strada. Exemplu, in Satu Mare cum au primit aviz de la pompieri localuri la subsol unde abia cobori scarile strimte darmite sa iesi ? Domnule prefect se aude ? CARE SUNT REZULTATELE CONTROLULUI DE CARE AMINTEATI ?
“dute” se scrie “du-te”.
bine zis dute si munceste sau esti pensionat de boala?
nu credeam niciodata ca si inf.zilei,cel mai iubit,curajos si citit ziar din jud. Satu Mare,CENZUREAZA,comentariu,ce rau am scris prin expresia:TINERI IESITI IN FATA,VENITI ACASA AICI ESTE LOCUL VOSTRU,UNITIVA,LUPTATI PENTRU LICHIDAREA CLANURILOR DIN JUDET,CARE SUFOCA SI OMARA.VA EMULTUMESC
Multumesc, n-am probleme dar nu vreau eu sa exagerez cu postarile. Si asa am fost acuzat ba ca sint criticul de serviciu, ba ca as fi partizan politic (total neadevarat).
De foarte multa vreme spuneam si eu acelasi lucru.
Ati cam disparut de la comentarii. Vreo problema de sanatate?
De ce nu se cere demisia politicienilor din Satu Mare?
Afise peste tot cu Clinicile lui Coica, Fulda security ia toate contractele, Govor sa isi sujistifice din ce venituri are atatea imobiliare?
Babici e doar un sorecar cu lesa!
Mai au foarte mare rost protestele de strada,numai asa vom putea scapa de ciuma care a nenorocit populatia judetului Satu Mare,TINERI IESITI IN FATA,VENITI ACASA DIN STRAINATATE,AICI ESTE LOCUL SI TARA VASTRA,LUPTATI PENTRU A SCAPA DE CLANURILE,CARE DOMINA JUDETUL.CARE OMOARA.
Printre altele, normal ca au rost protestele. Parlamentarii trebuie sa demisioneze, am votat 300 si nu 600. Iar Coica, Govor, Stef si Babtan sa plece si ei cat mai repede.
Urmeaza Iohannis doar in mintea postacilor.
URMEAZA JOHANIS?
Da, au rost pentru a pune presiune pe clasa politica sa se reformeze. Deja PNL-istii au inceput sa jubileze cum vor ocupa ei posturile ramase libere. Deci banditii care pleaca vor fi inlocuiti cu banditii care vor veni. Tocmai asta nu trebuie sa se intimple.