Pe data de 20 iunie, începând cu ora 15:00, la Leicester Square Theatre, în inima Londrei, programul „Moromeții 60: Jubileul unei capodopere” va continua cu o reprezentaţie unică a spectacolului Teatrului ACT din Bucureşti „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”.
Într-un adevărat tur de forță teatral, universul inconfundabil al „Moromeților” este readus la viaţă cu ajutorul unei adaptări semnate de Cătălin Ștefănescu și în regia reputatului Alexandru Dabija. Spectacolul se concentrează asupra figurii inegalabilului Ilie Moromete, angajat într-un dialog plin de ironie și sclipind de inteligență cu cel mai bun prieten al său, slobodul la gură Cocoșilă, în care sunt puse sub semnul întrebării moravurile sociale și politice ale unei lumi ce a luat-o razna.
Premiera absolută a piesei a avut loc pe 3 martie 2014 la Teatrul ACT din Bucureşti, având parte de o primire de o primire călduroasă atât din partea publicului, cât şi a criticilor. Regizorul Alexandru Dabija saluta iniţiativa lui Cătălin Ştefănescu, practic debutul acestuia în dramaturgie, şi spunea despre această punere în scenă: „Mi-e frică de țărani și de dramaturgia contemporană. Pe de altă parte, am vrut dintotdeauna să văd la Act o piesă cu țărani. Și, uite că am parte de ea. Mă bucur, ăsta e cuvîntul. Mă bucur de piesa lui Cătălin Ștefănescu, de fabulosul roman al lui Preda, de actorii George și Marcel. Așa e la noi, ne bucurăm de toate prostiile”.
„Moromeții 60: Jubileul unei capodopere” este un program complex dedicat uneia dintre cele mai influente cărți din literatura română modernă, precum şi un omagiu adus personalităţii remarcabile a autorului ei, cuprinzând evenimente din mai multe domenii (teatru, cinematografie, literatură și arte vizuale) şi avându-i ca invitaţi pe regizorul Stere Gulea, profesorul, scriitorul și criticul literar Caius Dobrescu, precum şi pe actorii Marcel Iureș, George Mihăiță și Jack Klaff. Seria de evenimente va continua luna aceasta şi în prima jumătate a lunii iulie prin intermediul Seriei „Marin Preda în film” la „Cinemateca românească”. De asemenea, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată, până în data de 10 iulie, expoziţia expoziţia de fotografie „Marin Preda: O viață în imagini și cărți”, realizată de ICR Londra cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române, care include instantanee din viaţa scriitorului, imagini de arhivă cu manuscrisele sale, dar și imagini de pe platourile de filmare a „Moromeţilor” lui Stere Gulea.
Fii primul care comentează