Mariah Carey este acuzată de sora mai mică cu 8 ani pentru relatărilor făcute de cântăreaţă în cartea sa de memorii „The Meaning of Mariah Carey”, apărută toamna trecută.
Alison Carey cere cel puţin 1,25 de milioane de dolari pentru „provocarea unui imens disconfort emoţional cauzat de umilinţa publică lipsită de suflet, răutăcioasă, răzbunătoare, josnică şi complet inutilă a surorii mai mari deja afectate a pârâtei”.
Este contestat faptul că Mariah Carey o numeşte pe reclamantă „fosta soră” şi că s-a folosit de carte pentru a o umili, după ce poveşti extrase din volum au fost preluate de presa din întreaga lume.
„Deja luptându-se cu trauma de neimaginat a copilăriei sale şi fiind abandonată de copiii săi, a devenit foarte deprimată” de când a fost publicată această carte, iar acum Alison Carey se luptă cu abuzul de alcool, după ce o bună perioadă a fost abstinentă, se mai arată în documente, scrie news.ro.
Reprezentanţii celebrei cântăreţe nu au comentat, momentan. Alison Carey se reprezintă singură în proces.
În documente se mai arată că sora mai mare a trimis avocatului cântăreţei o propunere de înţelegere, însă nu a primit răspuns.
În „The Meaning of Mariah Carey”, artista îşi aminteşte cum a crescut neglijată de părinţii divorţaţi, deseori ridiculizată pentru originile ei interrasiale, martoră a furiei fratelui lor.
Relaţia cu sora ei este descrisă în capitolul „Dandelion Tea”. Carey are câteva cuvinte de admiraţie pentru ea, însă vorbeşte mai mult despre faptul că a fost expusă drogurilor şi bărbaţilor mai în vârstă din cauza surorii mai mari.
„Surorile mai mare ar trebui să te protejeze, nu să te scoată la produs”, a scris Carey, între altele, adăugând că a fost lăsată în compania iubitului lui Alison care a hărţuit-o când au rămas singuri. În documentele depuse în proces, este susţinut că Mariah Carey nu prezintă nicio dovadă care să susţină acuzaţiile.
Cartea a apărut în luna septembrie a anului trecut şi a debutat pe primul loc în lista New York Times a bestseller-urilor de non-ficţiune. Artista a spus că îşi doreşte și o ecranizeze.
1 comentariu
vai de mine si acuma ce se va intimpla cu PLANETA sint distrus no mai pot va va vai