Asculta acest articolSesiune decisivă pentru parlamentarii USL. Păstrând proporțiile, se poate spune “Acum sau niciodată”. De la alegerea lor în decembrie până acum majoritatea parlamentară nu a fost decât un zid inert în fața guvernului, un scut în spatele căruia cei doi lideri Crin Antonescu și Victor Ponta pot sta liniștiți. Nu pentru asta au fost aleși. Poporul i-a votat pentru a scoate țara din impas. Parlamentul are obligația de a controla guvernul, nu de a se trasforma într-o mașină de vot la comandă.
Timorați, fără personalitate, majoritatea parlamentarilor USL fac exact ceea ce le spun șefii. Puterea este concentrată la vârf. Victor Ponta cumulează funcțiile de președinte al partidului și șef al guvernului. Crin Antonescu este președintele PNL, președintele Senatului și candidat la funcția de președinte al țării. Dacă opoziția ar dori să pună problema unei dictaturi sau, mă rog, a unui guvern autoritar, are la îndemână suficiente probe pentru a demonstra acest lucru. Desigur, nu este cazul, la fel cum nu se află în postura unui dictator președintele Traian Băsescu. Marea problemă a României este că se acumulează prea multă putere în câteva mâini. Înafara celor trei, restul instituțiilor sunt simple anexe.
Președintele Băsescu încearcă să spargă acest ghem toxic al puterii încurajând Justiția, deseori sărind calul. Ponta și Antonescu încearcă să limiteze și ei puterea președintelui, dar constată zi de zi că nu au instrumentele necesare. Este și motivul pentru care au recurs la modificarea Constituției. Limitarea prerogativelor prezidențiale nu sunt pe placul celui care îi va lua locul lui Traian Băsescu. Dar acesta este tributul plătit de PNL, de Crin Antonescu către partidul care renunță la un candidat propriu. Evident, nu întreg PSD este de acord cu acest târg.
Parlamenarii PSD, PNL, PC și UNPR, cumulând 70% din pondere în Parlament, sunt cei mai șterși oameni politici dintre câți a avut România post-comunistă. În teritoriu încearcă să se impună, însă și aici găsesc un alt impediment. Aici se lovesc de un alt ghem al puterii, reprezentat de consiliile județene și de primarii reședințelor de județ. Dacă în capitală nu sunt decât o masă de manevră pentru guvern, în județe parlamentarii nu sunt decât o anexă a puterii locale, simpli scutieri la dispoziția baronilor locali.
Această mare adunare națională, care în fond nu mai reprezintă pe nimeni, sau în cel mai bun caz reprezintă doar guvernul USL, aruncă țara cu 20 de ani în urmă. Se demonstrează încă o dată că un guvern pentru a-și face datoria nu trebuie să aibă cu mult peste 50% sprijin parlamentar. Această majoritate nefirească de 70% face mai mult rău decât bine. Și ca și când nu ar fi de ajuns, mai cere un pic de putere, mai vrea să aibă și instituția prezidențială. Oare nu se acumulează prea multă putere doar într-o parte? Dacă Parlamentul ar fi instituția care controlează guvernul și nu invers situația nu ar părea atât de nefirească. Dacă la nivel local consilierii locali și județeni ar avea un cuvânt de spus și nu ar fi o masă de manevră în mâinile liderilor locali, situația nu ar părea atât de disperată din punctul de vedere al democrației.
Puterea corupe. Majoritatea zdrobitoare de 70% demonstrează cu prisosință acest lucru. Este nevoie de o revenire la principiile de bază ale democrației, la o împărțire echitabilă a sarcinilor, la o revenire între limitele constituționale.
