Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Mazăre propune PSD “amnistierea” aleşilor locali declaraţi incompatibili

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, a declarat că va propune în cadrul Comitetului Executiv al PSD, programat peste două săptămâni, anularea din Legea 161/2003 a punctelor privind incompatibilităţile şi o amnistie pentru aleşii locali aflaţi deja în stare de incompatibilitate.

Primarul Constanţei a dezvăluit că ideea i-a venit după discuţia avută cu premierul Victor Ponta, în care prim-ministrul i-a explicat de ce Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ modificării Legii 161/2003.

Mazăre susţine că a fost “lămurit de premier”, înţelegând că modificarea propusă de Ministerul Dezvoltării nu se putea aplica şi retroactiv.

“M-a lămurit. M-am gândit după ce mi-a spus el care e motivul, o să le-o propun: daţi o amnistie pentru ce a fost până acum. Ca urmare, când o să avem întâlnirea PSD, peste două săptămâni, am să le propun să facă o lege care să anuleze acest punct al incompatibilităţilor unde sunt primarii, preşedinţi ai Consiliilor Judeţene, reprezentanţii în Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară şi să amnistieze ce s-a întâmplat până acum”, a spus pentru “Gândul” Radu Mazăre.

Social-democratul spune că a văzut că în Turcia, Italia, şi Israel s-a putut da amnistie fiscală.

“Pe cale de logică, mă gândesc că nu contează cum ai făcut banii – prin evaziune, prin nu ştiu ce -, din momentul în care i-ai adus în ţară eşti iertat, se poate face şi asta şi rezolvăm o problemă. Urmează să fie asumată politic, e o chestiune care ţine de buna funcţionare a autorităţii locale, nu este o chestiune de avere sau de conflict de interese, nu văd de ce nu se poate asuma politic”, a precizat Mazăre.

Primarul dă şanse de reuşită propunerii sale în interiorul PSD, deoarece nu poate “răscoli ANI” toţi primarii şi şefii de CJ.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns