Asculta acest articol
Preot romano-catolic Ioan Roman
„Împărăţia cerurilor este asemenea stăpânului care a ieşit dis-de-dimineaţă ca să angajeze lucrători în via sa. După ce s-a înţeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via lui” (Mt 20,1-2). Apelul Domnului nostru „nu încetează să răsune din acea zi îndepărtată din cursul istoriei: este adresat fiecărui om care vine în această lume” (Ioan Paul al II-lea: Christifideles laici).
Când vorbim despre Biserică, ne gândim, probabil, la instituţia în sine, la episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe, poate prea puţin la credincioşi, la noi înşine. Cu toate acestea, „credincioşii se află în linia cea mai înaintată a vieţii Bisericii; prin ei Biserica este principiul vital al societăţii umane. De aceea ei, şi în special ei, trebuie să aibă o conştiinţă tot mai clară, nu numai a faptului că aparţin Bisericii, dar că sunt Biserica” (Papa Pius al XII-lea). Când evangheliştii vorbesc despre biserică, folosesc termenul grec ecclesia, adică cei chemaţi: ek kaleo înseamnă a chema pe cineva de undeva cu un anumit scop. Biserica, deci, este comunitatea oamenilor chemaţi de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu vorbeşte, cheamă. Primul lucru pe care îl citim în Biblie despre Dumnezeu, prima „caracteristică” pe care ne-o descoperă Biblia despre Creator este faptul că vorbeşte: „Şi a zis Dumnezeu…” (Gen 1,3). Dumnezeu vorbeşte, ne cheamă, ne invită: prin Cuvântul Său din Biblie, prin vocea conştiinţei, prin diferitele evenimente din viaţa noastră, prin persoanele pe care le întâlnim, prin duhovnici; există atâtea modalităţi de a transmite un mesaj… chiar şi noi folosim „metacomunicarea”: spunem atât de multe fără a folosi cuvinte. Să ne gândim numai la câte mesaje putem transmite prin gesturi.
Cu siguranţă primul pas pe care trebuie să-l facem este să ascultăm în linişte chemarea pe care ne-o adresează Dumnezeu. Rugăciunile noastre de cele mai multe ori sunt monolog: vorbim doar noi: îi vorbim lui Dumnezeu despre necazuri, bucurii, îi cerem ajutorul, dar, oare, noi când întrebăm? Nicio creatură nu poate să pună întrebări în afară de om. Când îl întrebăm pe Dumnezeu despre planul lui despre noi? Un lucru este cert: invitaţia a fost făcută. Pasul următor este de a afla ce trebuie să facem. Mi-ar face mare plăcere ca după acest articol să se nască măcar o singură întrebare sinceră… către Dumnezeu.
Fii primul care comentează