Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ministrul Sănătăţii anunţă crearea unui serviciu de informare în spitale

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministrul Vlad Voiculescu, a anunţat sâmbătă mai multe măsuri în sistemul sanitar, între care înfiinţarea unui fond naţional pentru siguranţa pacienţilor în spitale şi schimbarea strategiei de vaccinare.

În primul rând avem nevoie de câteva măsuri urgente în fiecare spital, pentru ca tragedii precum cea de la ‘Matei Balş’, respectiv de la Piatra Neamţ şi din alte spitale din ţară să nu se mai întâmple. Lucrăm deja cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă la măsuri urgente care să vină să repare neregulile constatate deja, respectiv săptămâna viitoare, marţi, vom avea un raport care să prezinte stadiul măsurilor luate (…) de la controalele din luna noiembrie a anului 2020“, a spus Voiculescu într-o conferinţă de presă.

Ministrul Sănătăţii a arătat  că a doua mare problemă este “ruptura de informare între spitale şi pacienţi, respectiv şi aparţinătorii acestora“, indicând că se lucrează la un serviciu de informare la nivelul fiecărei unităţi medicale. “Nu de puţine ori, pentru că medicii şi personalul medical sunt suprasolicitaţi şi în număr insuficient în foarte multe spitale, aceştia nu mai găsesc resursele să comunice, aşa cum am dori cu toţii şi aşa cum ar dori şi dânşii, cu rudele pacienţilor. Nu de puţine ori, pacienţi au fost greu de găsit de către rudele acestora, respectiv informaţii despre ei au fost greu de accesat. Lucrăm deja de câteva săptămâni la realizarea unui serviciu de informare la nivelul fiecărui spital, unde aparţinătorii să poată obţine informaţii şi chiar să comunice direct cu rudele internate“, a spus Voiculescu.

În februarie vor fi vaccinaţi doar cei cu boli cronice

Ministrul Sănătăţii a precizat că a treia măsură vizată, care a fost discutată cu premierul Florin Cîţu, este crearea un fond naţional pentru siguranţa pacienţilor în spitale: “Avem la dispoziţie bani europeni, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, avem, de asemenea, bani naţionali, bani din bugetul naţional, pe care îi vom aloca pentru acest scop, iar noi ne vom asigura că aceştia sunt folosiţi prioritar pentru îmbunătăţirea urgentă a infrastructurii de siguranţă în spitale. Ne referim aici în special la securitatea la incendii, de asemenea, securitatea la cutremure şi, nu în ultimul rând, la unul dintre marii criminali ai sistemului sanitar din România, şi anume, infecţiile nosocomiale. Vorbim despre un fond naţional pentru siguranţa pacientului în spitalele din România“.

Ministrul Sănătăţii a indicat că o altă măsură este legată de aglomerarea spitalelor din România. “Avem nevoie de fiecare spaţiu disponibil şi avem nevoie să ne asigurăm că mai puţini oameni trebuie să fie internaţi. Am verificat din nou statisticile cât se poate de recente şi vedem că 85% din decese sunt înregistrate la persoane peste 60 de ani. Vedem, de asemenea, că 95,1% din decese sunt înregistrate la persoane care aveau deja boli cronice. Acesta este motivul pentru care am propus premierului şi avem acceptul dânsului ca în perioada următoare pentru toate locurile care se deschid în platforma de programare pentru vaccinare eligibili să fie doar vârstnicii, cei cu boli cronice, cei cu un handicap, respectiv cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceştia. Repet, pe perioada lunii februarie toate locurile care vor fi oferite în platforma de programare vor merge către aceştia, nu către alte persoane“, a spus Voiculescu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

2 comentarii

  1. da de ce creaza serviciu de informare? alte posturi,alti bani dati degeaba,alte angajari de piloși, sa scoata din birourile de la minister purtatorii de hartii dintr-un birou in altul si sa-i trimita prin țara la controale si sa-l informeze de toate mizeriile din spitale si dispensarele medicale ca si acolo sant multe neajunsuri

Lasă un răspuns