
… atunci când vin cu o solicitare către profesori, pentru că, dacă subminează mereu autoritatea profesorului, atunci el nu mai este un model, înseamnă că copilul nu mai are un model adecvat”, a declarat profesorul Mircea Miclea la A7TV, pe 19 ianuarie, analizând relația dintre profesori și părinți.
„Pentru a deveni profesori, fac un departament de formare a cadrelor didactice, adică fac un semestru de psihologie, niște ore de metodică, asociate cu predarea, dacă e posibil în diverse școli, și apoi niște pedagogii și atât. Prin urmare, modul în care ei sunt formați este total insuficient pentru lumea în care noi trăim acum și pentru mintea acestei generații digitale”, susține Mircea Miclea.
În același timp, referindu-se la părinți, Mircea Miclea spune că aceștia „ar trebui să reflecteze de două ori atunci când vin cu o solicitare către profesori. Dacă în fiecare zi îl subminezi pe profesor, el nu mai poate opera ca autoritate în domeniul lui de predare și ca autoritate în modul de comportament, înseamnă că copilul tău nu mai are un model adecvat”.
„Pe de altă parte, relația cu părinții este determinată nu numai de profesori, ci de instituția școlară, de școală. Școala trebuie să aibă un regulament foarte clar, contractul educațional dintre școală și părinte trebuie să fie foarte clar”, a adăugat Mircea Miclea.
Fii primul care comentează