Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Moartea lui Pablo Neruda: Un raport internațional, așteptat în octombrie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Pablo Neruda
Pablo Neruda

Mai mulți experți internaționali se vor reuni în luna octombrie la Santiago de Chile pentru a elabora un raport despre cauzele morții poetului chilian Pablo Neruda, a anunțat marți familia scriitorului, care bănuiește că acesta a fost otrăvit în timpul dictaturii din Chile (1973-1990), informează AFP.

Specialiștii, care provin din Canada, Danemarca, Statele Unite, Spania și Chile, se vor întâlni la jumătatea lunii octombrie în capitala chiliană pentru a analiza ultimele examene medicale ale poetului și pentru a redacta un raport pe care îl vor prezenta judecătorului Mario Carroza, însărcinat cu acest dosar, cu scopul de a închide o procedură demarată în instanță în urmă cu patru ani.

Rămășițele pământești ale lui Pablo Neruda, laureat al premiului Nobel pentru literatură, decedat într-o clinică din Santiago de Chile în 1973, la câteva zile după lovitura de stat organizată împotriva președintelui socialist Salvador Allende, care îi era un prieten apropiat, au făcut obiectul mai multor expertize în ultimii ani.

Exhumate în 2013, ele au fost din nou îngropate în aprilie 2016, fără ca misterul ce înconjoară moartea poetului să fi fost descifrat.

În mai 2014, o echipă de cercetători spanioli a dezvăluit prezența masivă a unor bacterii — stafilococ auriu—, care ar fi putut să fie inoculate poetului de agenții secreți ai dictaturii chiliene.

Patru laboratoare, aflate în Statele Unite, Spania, Norvegia și Danemarca, au fost angajate pentru a analiza ADN-ul acestor bacterii.

Potrivit certificatului de deces eliberat de junta militară aflată în acele zile la putere, Pablo Neruda a murit la vârsta de 69 de ani din cauza unui cancer de prostată.

Dar în 2011, șoferul lui din acea perioadă, care îi era și asistent personal, Manuel Araya, a afirmat că moartea poetului a fost cauzată de o injecție misterioasă ce i-a fost făcută poetului cu o zi înainte de plecarea sa în Mexic, unde Pablo Neruda intenționa să se exileze și să conducă opoziția față de regimul generalului Pinochet.

“Neruda a fost asasinat”, a declarat Manuel Araya pentru AFP în anul 2013.

O anchetă judiciară a fost deschisă în acea vreme, în timp ce alte mărturii au contribuit la întreținerea dubiilor în această chestiune controversată, deoarece mai multe persoane au spus că Pablo Neruda a avut o formă fizică bună până în ziua faimoasei injecții.

Moartea în 1982, în aceeași clinică, a fostului președinte Eduardo Frei (1964-1970), internat pentru o operație de rutină și care ar fi putut fi otrăvit, a întărit teza asasinării poetului chilian.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns