EPIDEMII DE DEMULT

Moartea Neagră, cunoscută și sub denumirea de Ciuma Neagră, nu a fost prima manifestare a ciumei în istorie.

Asculta acest articol

Madagascar este cunoscut pentru noile focare de ciumă, o boală care a avut un impact semnificativ asupra insulei la sfârșitul secolului al XIX-lea și care continuă să genereze rapoarte periodice de decese. Cu toate acestea, ciuma este o prezență relativ recentă pe această insulă, avându-și originile în Eurasia.

În Evul Mediu târziu, Moartea Neagră, așa cum era cunoscută, afecta această regiune. Într-un interval de mai puțin de un deceniu, se estimează că aproximativ 50 de milioane de oameni au fost victimele acestei epidemii, cu consecințe devastatoare asupra populației și orașelor, precum pierderea a aproximativ jumătate din locuitorii orașului Londra.

Istoric, se cunoaște că această boală a ajuns în Europa în anul 1347, când nava genoveză a acostat în portul Messina. Genovezii, fiind nevoiți să renunțe la fortăreața lor din peninsula Crimeea, au preluat ciuma în timpul călătoriei și au transportat-o de la Marea Neagră la coasta Mediteranei. Această răspândire a fost legată de mișcările populației și de conexiunile comerciale active, făcând ca Moartea Neagră să aibă un impact devastator pe parcursul decadelor care au urmat.

Porturile maritime de importanță majoră, cum ar fi Napoli, Pisa, Marsilia și Florența, au servit drept principale puncte de acces pentru răspândirea ciumei, iar rutele comerciale au continuat să se extindă pe uscat.

În anul 1349, ciuma a lovit regiunea germană din mai multe direcții. În acea perioadă, cunoștințele despre viruși sau, în acest caz, bacterii, erau inexistente; în schimb, oamenii bănuiau influența nefavorabilă a constelațiilor planetare, existența vaporilor toxici, prezența miasmei, intervenția diavolului sau mânia lui Dumnezeu.

De-a lungul timpului, istoricii și epidemiologii au dezbătut cu microbiologii asupra cauzei reale a ciumei, însă de aproximativ un deceniu a devenit clar că Yersinia pestis era agentul patogen responsabil. Aceasta a fost identificată în multiple locații, inclusiv în cimitire cu morminte specifice din orașele Augsburg, Parma și Londra.

Paleogeneticienii au reușit să izoleze genele bacteriene semnificative din rămășițele victimelor din diferite focare de ciumă. Este cert că Moartea Neagră a fost cauzată de Yersinia, însă rădăcinile acestei ciume devastatoare, caracterizată de o evoluție rapidă și de pete negre sau albăstrui vizibile pe întregul corp al victimelor, rămân o enigmă: de unde a început această boală care a avut consecințe atât de grave?

Se estimează că 50 de milioane de oameni și-au pierdut viața când ciuma a făcut ravagii în Evul Mediu târziu.

Cele mai vechi dovezi ale ciumei bubonice de până acum provin din mormintele din Europa de Est, al căror agent patogen trebuie să fi suferit o schimbare cu câteva mii de ani în urmă, care a făcut ca această linie să fie nu mai fie un pericol pentru oameni .

„Ceea ce circula anterior în epoca de piatră era cu totul diferit, dar după despărțirea cu 4.000 până la 5.000 de ani în urmă, toate genele sunt prezente de fapt în agentul patogen, cu același potențial infecțios pe care îl cunoaștem astăzi din ciuma bubonică”.

Ciuma iustiniană a antichității a apărut din această filiație de bacterii, dar când  a lovit din nou Europa la sfârșitul Evului Mediu, agenții patogeni au aparținut unei noi filiații.

China și Mongolia au fost suspectate devreme, deoarece o mare varietate de Yersinia (un grup de bacterii) poate fi încă găsită acolo în „rezervorul natural de ciumă”, adică la rozătoare.

Tezele anterioare nu se potrivesc cu „big bang-ul” care apare în datele genetice moleculare: „La un moment dat se întâmplă ceva, arborele genealogic se desparte ca un buchet de flori”, care este cunoscut în limbajul tehnic. ca o politomie.

Urma genetică care a fost găsită la victimele ciumei din Londra, de exemplu, este acum considerată a fi linia 1. Deși a condus aproape de scindarea genetică, a avut deja câteva mutații în spatele nodului crucial din arborele genealogic, ceea ce ar putea însemna cel mult decenii – nu secole. “Optzeci la sută din toți agenții patogeni ai ciumei de astăzi pot fi urmăriți până la acest punct.

Am vrut să găsim un timp și un loc.” Se caută: un strămoș comun.

În cadrul unei prelegeri susținute de istoricul Phil Slavin de la Universitatea din Stirling, Scoția, a fost adus în atenție un sit arheologic din Asia Centrală.

Situat la poalele Munților Tian Shan, în apropierea Lacului Issyk-Köl, acest loc a fost examinat de arheologi cu peste 130 de ani în urmă, unde deja două cimitire indicau îngroparea victimelor unei epidemii.

Documentele vechi, scrise în siriaco-aramaic, de pe pietrele funerare documentau un număr semnificativ de decese în anii 1338 și 1339 în această regiune bine conectată prin comerț. Termenul “mawtānā” era adesea menționat drept cauză a morții, sugerând o ciumă necunoscută. Documentele istorice referitoare la săpătură au fost analizate cu atenție, iar scheletele recuperate de la siturile Kara-Djigach și Burana din actualul Kârgâzstan, stocate acum la Sankt Petersburg, au fost examinate pentru a extrage dinții.

La trei din șapte indivizi s-a confirmat prezența Yersinia pestis în probe, iar doi genomi au fost complet secvențiați și pot fi acum comparați în detaliu cu secvențele obținute de la alte victime ale ciumei.

Inscripțiile descoperite pe pietrele funerare din actualul Kârgâzstan arată că în jurul anului 1338, un număr semnificativ de persoane au pierit în urma unei epidemii necunoscute.

În contextul arborelui genealogic genetic, agenții patogeni din Kârgâzstan ocupă un loc strategic direct înaintea “buchetului de flori”, reprezentând primul val al ciumei, conform rapoartelor cercetătorilor publicate în revista “Nature”. Locul de origine al Morții Negre pare să fie în proximitatea Lacului Issyk Köl.

Această descoperire aduce nu doar un precursor, ci și o dată specifică, reprezentând un progres semnificativ în cercetarea ciumei, conform declarațiilor lui Krause într-un interviu. Agenții patogeni strâns înrudiți încă pot fi identificați la rozătoarele din această regiune, conform comparațiilor cu alte date de studiu.

De asemenea, s-a reușit determinarea ratei de mutație a ciumei, care se produce o dată la zece ani, de zece ori mai rapid decât se anticipa inițial și corespunde focarului din Europa. În primul său val, Moartea Neagră a rămas constantă.

Schimbările au apărut abia după cel de-al doilea val, care a afectat Europa cu un deceniu mai târziu. Este plauzibil ca relațiile comerciale active să fi contribuit la extinderea ciumei din Asia Centrală spre vest, în direcția Crimeei, cu genomul unei conexiuni semnificative publicat acum trei ani.

Căutarea unui factor ereditar care să explice protecția anumitor persoane sau regiuni, așa cum s-a presupus întotdeauna, a rămas până acum fără succes.

„Dacă ne concentrăm asupra agenților patogeni mai vechi, nu putem face previziuni precise privind viitoarele pandemii”.

Ciuma rămâne o amenințare prezentă pe aproape toate continentele, deși contactul nostru cu rozătoarele este mult redus în zilele noastre. Cercetătorii investighează intens bacteriile responsabile de tuberculoză, care s-au transmis de la oameni la animale, nu invers, precum și virusul hepatitei B, pentru a obține informații utile privind evoluția agenților patogeni.

Un aspect deosebit de interesant pentru specialiști este adaptarea Yersinia la purici, deoarece acest proces implică mecanisme complexe de transmitere.

Prin studierea acestui fenomen, oamenii de știință pot trage concluzii despre agenții patogeni care au potențialul de a suferi schimbări semnificative și despre cei care rămân stabili în evoluția lor.