Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Moţiunea simplă initiata de PDL pe Educaţie va fi depusă marţi

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

PDL va depune marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă pe Educaţie, a anunţat, duminică, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader.

”A fost o confuzie cu depunerea. Depunerea se face aşa cum prevede regulamentul şi Constituţia în şedinţa de plen preşedintelui de şedinţă. Şi din momentul ăla intră în circuitul de stabilire a datei de dezbatere, a timpilor alocaţi şi altele. După programul pe care îl avem, şedinţa de plen este marţi şi atunci, la ora 10,00, voi depune moţiunea”, a precizat Toader, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, moţiunea este scrisă şi întruneşte toate condiţiile pentru a fi depusă şi înregistrată.

Deputatul a afirmat că moţiunea ridică în discuţie probleme care au apărut în privinţa organizării clasei pregătitoare la şcoală, dar şi referitoare la introducerea bacalaureatului profesional.

Mircea Toader a adăugat că PDL va pregăti şi alte moţiuni simple – pe Agricultură, Buget sau Finanţe – care însă vor fi depuse la Camera Deputaţilor sau Senat în momentul în care vor întruni toate condiţiile legale privind numărul semnăturilor.

Iniţial, PDL anunţase că moţiunea simplă pe Educaţie va fi depusă luni.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns