În perioada 29 septembrie – 2 octombrie 2013, o delegaţie a Primăriei municipiului Satu Mare condusă de primarul dr. Dorel Coica, a participat la un schimb de experienţă în domeniul social în oraşul Heilbronn din Germania.
Vizita de lucru în Germania a fost organizată ca răspuns la invitaţia primită din partea Asociaţiei Samaritenilor din oraşul Heilbronn.
Se lucrează la elaborarea strategiei de dezvoltare socială a municipiului Satu Mare
Primarul Dorel Coica a fost însoţit de directorul Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, Doina Văsuţ, consilierul Adina Tâlvâc, Vasile Faur – şeful Biroului Administrativ şi Ioan Leitner – directorul tehnic al Apaserv. Schimbul de experienţă a fost unul binevenit pentru delegaţia sătmăreană, toate modelele de bună practică de peste hotare urmând să fie utilizate la elaborarea strategiei de dezvoltare socială a municipiului Satu Mare. Odată cu această vizită în Germania s-au pus şi bazele unei colaborări în materie de dezvoltare a paletei serviciilor sociale furnizate persoanelor vârstnice.
Modelul locuinţelor asistate pentru vârstnici
Delegaţia română a poposit atât la sediul organizaţiei nonguvernamentale, cât şi la numeroase centre prin care asociaţia germană furnizează servicii sociale. Asociaţia Samaritenilor din Heilbronn are o vastă experienţă în domeniul îngrijiri vârtnicilor, are 1.200 de angajaţi şi e partenerul de bază al Primăriei oraşului Heilbronn.
La întoarcerea din Germania, directoarea Doina Văsuţ ne-a prezentat şi cum sunt structurate serviciile sociale pentru vârstnici. Potrivit acesteia, “există un grup de locuinţe asistate în Leingarten, unele cumpărate, altele închiriate de vârstnici, toate dotate cu sistem de alarmă conectat la un centru de permanenţă aflat în blocul respectiv. Astfel, în caz de nevoie, sistemul poate fi activat şi o persoană care se află la centru va acorda intervenţia primară persoanei ce a solicitat ajutor”.
Se doreşte o colaborare între oraşele Satu Mare şi Heilbronn pe mai multe domenii
Asociaţia germană mai are şi centre de zi în care oferă servicii socio-medicale, ambulatorii, de recuperare fizică, ergoterapie, servicii psihologice şi două centre rezidenţiale. Delegaţia sătmăreană a vizitat şi grădiniţa de copii administrată de Asociaţia ASB – Kinderbunt, o unitate cu 60 de locuri, 30 pentru creşă şi 30 pentru sistemul preşcolar. Diferenţa dintre această grădiniţă şi cea românească o face programul de funcţionare, cea germană fiind deschisă de la 7 la 19, inclusiv sâmbăta, fiind închisă doar două săptămâni pe timpul verii. “Acest program flexibil vine în sprijinul părinţilor care au un program de lucru încărcat”, ne informează Doina Văsuţ.
Sătmărenii au fost primiţi şi de primarul oraşului Heilbronn la sediul Primăriei Stadt Heilbronn Markplatz, unde au avut loc o serie de discuţii pentru continuarea colaborării pe mai multe domenii, informează primarul Dorel Coica.
1 comentariu
Si Florisalul e tot pe model german nu?