Muzeul din Cairo, afectat în urma violenţelor din Piaţa Tahrir, va fi renovat cu o sumă de circa 4,3 milioane de dolari, a anunţat Guvernul interimar din Egipt, care doreşte astfel să revigoreze turismul din această ţară.
Renovarea Muzeului din Cairo va fi rezultatul cooperării dintre Egipt şi Germania, care va finanţa proiectul cu bani din fondul cultural de rezervă german, potrivit news.yahoo.com.
La conceperea proiectului de reabilitare au colaborat 12 experţi internaţionali, potrivit lui Ramesh de Silva, directorul departamentului pentru cultură şi educaţie al Ambasadei Germaniei din Cairo.
Muzeul, care are o istorie de 111 ani, va fi zugrăvit, iar podelele vor fi pictate după culorile şi modelele originale. Iluminatul şi sistemele de securitate vor fi modernizate, astfel încât să corespundă standardelor internaţionale, iar ordinea exponatelor va fi şi ea schimbată, a declarat Mohammed Ibrahim, ministrul Antichităţilor, vineri, în timpul unei conferinţe de presă.
Potrivit ministrul egiptean, valoarea proiectului de reabilitare va fi de aproximativ 4,3 milioane de dolari.
Comoara regelui Tuthankamon, una dintre piesele de rezistenţă ale Muzeului din Cairo, va fi transferată la Marele muzeu egiptean, care în prezent este în curs de construcţie lângă piramidele din Giza şi al cărui termen de finalizare este prevăzut pentru anul 2015.
Revoltele sângeroase din ultimii ani, care au avut epicentrul în Piaţa Tahrir, chiar în apropierea muzeului, au dat o lovitură serioasă industriei turismului, care până nu de mult reprezenta peste 11% din produsul intern brut şi aproape 20% din veniturile în valută ale ţării.
Mohammed Ibrahim a afirmat că ministerul pe care îl conduce intenţionează să demoleze fostul cartier general al Partidului Naţional Democrat, condus de Hosni Mubarak, ale cărui clădiri au ars în timpul revoltelor împotriva fostului preşedinte egiptean.
Corpul de clădiri se află acum între muzeu şi fluviul Nil, iar pe locul acestora vor fi construite o grădină botanică şi un muzeu în aer liber, potrivit planurilor prezentate de Mohammed Ibrahim.
În timpul revoltelor din 2011, Muzeul din Cairo a fost vandalizat de un grup de jefuitori. Zeci de opere de artă au fost furate atunci, o parte dintre acestea fiind recuperate ulterior.
Fii primul care comentează