Asculta acest articolLumea literară românească este în doliu. Poetul, traducătorul și prozatorul Constantin Abăluță s-a stins din viață, lăsând în urmă o operă vastă și valoroasă. Pe 8 octombrie ar fi împlinit 87 de ani. Cu o carieră literară întinsă pe mai bine de șase decenii, Abăluță a fost unul dintre cei mai importanți și versatili autori ai poeziei românești contemporane.
Arhitect de formație, el a ales să se dedice literaturii începând cu anul 1969, afirmându-se totodată și ca artist plastic, fie prin expoziții personale, fie prin grafica propriilor volume. De la debutul său cu volumul Lumina pământului (1964), care reflecta influențele post-realismului socialist, până la incursiunile în onirismul post-suprarealist (Unu, 1970) și experimentalismul plastico-poetic (Ewww/Errre, 1972), Abăluță a explorat diverse stiluri, rămânând însă fidel unui nucleu interior profund și autentic.
În centrul său liric, Constantin Abăluță a fost un poet al generației ’70, alături de figuri marcante precum Mircea Ivănescu, Petre Stoica, Vasile Vlad, dar și influențat de suprarealiști precum Gellu Naum sau post-suprarealista Nora Iuga. Opera sa poetică este impresionantă, incluzând zeci de volume, dintre care se remarcă Obiecte de tăcere și Drumul furnicilor, adevărate pietre de temelie ale poeziei minimaliste și ale reflecției asupra banalității existenței. De asemenea, a fost un experimentator îndrăzneț, abordând diverse registre, de la lirismul livresc-parabolic (Cârtița lui Pessoa) la absurdul și grotescul cotidian (Statuia care vomită).
În paralel cu poezia, Abăluță s-a aventurat și în proză, publicând nu mai puțin de 11 titluri. Printre acestea, se numără romanul Groapa roșie (2004), volumul de povestiri Ultimele știri de pe planeta simetrică (1981) și lucrări remarcabile precum Întâmplări imaginare pe străzile Bucureștiului (2010) sau Elicea lui Urmuz (2017), demonstrând o înclinație spre fantastic, absurd și un umor fin, borisvian.
Un intelectual de vastă cultură, Abăluță a fost un fin observator al fenomenului literar, semnând eseuri critice și analize pertinente, precum antologia Poezia română după proletcultism (2000), o lucrare monumentală în două volume, apreciată pentru acuitatea selecției și profunzimea interpretărilor.
Un alt domeniu în care s-a remarcat a fost cel al traducerii, aducând în limba română opere semnificative din Samuel Beckett, Charles Baudelaire, Wallace Stevens, Edward Lear, Dylan Thomas și alții. Unele traduceri au fost realizate în colaborare cu soția sa, Gabriela Abăluță, un partener de viață și de creație, alături de care a împărtășit o viziune artistică profundă.
Constantin Abăluță nu a fost un autor „clasat”, ci unul dintre puținii poeți ai literaturii române prezenți constant în conștiința noilor generații, un model de rafinament și autenticitate artistică. Moștenirea sa literară va continua să inspire, iar spiritul său va dăinui în paginile pe care ni le-a lăsat.
Dumnezeu să-l odihnească în lumină.
Fii primul care comentează