UPDATE: ISU Satu Mare transmite o rectificare și spune că explozia s-a produs într-o casă de locuit și nu într-un aparatament.
*****
Joi, 18 martie 2021, la ora 07:46, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale unei persoane rănite, în urma unei explozii de butelie, neurmată de incendiu, dintr-un apartament, în Negreşti-Oaş.
La faţa locului s-au deplasat 1 ofiţer, 1 maistru militar şi 7 subofiţeri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD cu echipaj de prim ajutor din cadrul Secţiei de Pompieri Negreşti Oaş.
Persoana de sex feminin, în vârstă de 72 de ani, a suferit arsuri pe 19% din suprafaţa corpului.
Aceasta a fost transportată cu ambulanţa SMURD, în stare conştientă şi cooperantă, la Unitatea de Primiri Urgenţe Negreşti Oaş.
Cauza probabilă de producere a exploziei este acumularea de gaz.
S-au degradat 6 geamuri, 2 uşi din lemn şi 4 uşi termopan.
Sursă: ISU Satu Mare
Fii primul care comentează