Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    “Ne-am luptat cu ferocitate pentru că iubim America”. Primul căruia Barack Obama i-a mulțumit în discursul său de învingător a fost contracandidatul său, Mitt Romney. Nu a ezitat să-și invite adversarul la o colaborare pentru binele Americii.

    Nimic nu găsim la noi din ceea ce vedem la alții, în special la cea mai democratică țară din lume, SUA. Prima reacție a lui Traian Băsescu, în 2009, a fost una instinctuală, “I-am ciuruit! Un fleac”.

Campania electorală din SUA a fost dură și foarte scumpă. S-au cheltuit peste 7 miliarde de dolari. În numele democrației, spre binele țării, s-a derulat o publicitate fără limite financiare. Adversarii s-au urmărit pas cu pas pentru ca odată cu terminarea scrutinului, lucrurile să reintre în normal.

Campania din SUA este interesantă mai ales în comparație cu cea de la noi. Totul pornește de la președinte. Dacă el pune în față interesul de partid, dacă se consideră în primul rând om politic și abia în al doilea rând un mediator între instituțiile statului, cel mai potrivit ar fi să renunțăm la o astfel de funcție.

La ce are nevoie România de președinte? Am văzut și ieri. Întâlnirea dintre Traian Băsescu și Victor Ponta este edificatoare. Președintele trage într-o parte, premierul în alta. Nu scapă nicio ocazie ca să se jignească reciproc. De la primele certuri cu fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, de prin 2006, până azi președintele Băsescu nu a avut măcar o vorbă bună, omenească, la adresa opoziției. :i-a tocat mărunt-mărunt opozanții, reușind performanța de a-și transforma adversarii politici în dușmani personali.

A dispărut orice urmă de respect între cei înregimentați într-un partid și restul lumii. Relația dintre PSD și PNL pare în această situație o adevărată minune. S-ar putea însă ca doar ura față de Traian Băsescu să-i țină uniți.

Cum s-ar putea reunifica toate forțele națiunii? Inflația a depășit previziunile, urcând de la 3.2% la 5,1%. Fondurile europene au fost suspendate. FMI, ca și Comisia Europeană, sunt nemulțumite de România. Ce catastrofă ar trebui să aibă loc pentru ca politicienii români să tragă în aceeași direcție? Nu este acum cazul să-și dea mâna acum, când se intră în campania electorală. După alegeri se va putea realiza o punte între dușmanii de moarte înscriși în cursa electorală?

Un posibil răspuns dă Victor Ponta după întâlnirea cu Traian Băsescu. Premierul speră într-o colaborare instituțională cu președintele până la alegeri. Ce se va întâmpla după alegeri? Nimeni nu știe.

Interesantă este însă poziția primului ministru față de situația economică. El vede partea plină a paharului. Spune că am ieșit din recesiune, că România nu a fost declasificată de firmele de specialitate, că există o provizie de bani pentru șase luni, că România se poate împrumuta cu o dobândă de sub 5%. Într-o jumătate de oră premierul a dat mai multe informații, în marea lor majoritate pozitive, decât în câteva luni.

Victor Ponta se dovedește un bun comunicator. Totuși, despre natura intimă a discuțiilor cu președintele a preferat să nu vorbească. Este un semn că împăcarea este departe. În mod sigur, nici președintele, nici premierul nu au învățat nimic de la politicienii de peste ocean. Alegerile din SUA rămân, ca întotdeauna, pentru politicienii de pe Dâmbovița, un eveniment de o zi.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)