Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

O emisiune marca ITV: File din istoria Cenaclului literar Afirmarea

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Miercuri, 7 mai 2014, la emisiunea pe teme de cultură a postului Informaţia TV, intitulată “File din istoria Cenaclului literar Afirmarea”, au participat în calitate de invitaţi Ion Bala, poet, conducătorul Cenaclului Afirmarea, Carol Koka, profesor, cronicar al cenaclului şi Loredana Ştirbu, poetă, membră a Cenaclului Afirmarea. Emisiunea a fost moderată de jurnalistul Vasile Nechita.


Cititorii ziarului Informaţia zilei au urmărit constant activitatea susţinută a cenaclului, desfăşurată de-a lungul ultimilor ani, dar puţini cunosc începuturile mişcării literare sătmărene. Tocmai acest lucru a fost evocat de poetul Ion Bala în prima parte a întâlnirii.

O tradiţie interbelică

El a vorbit despre scriitori şi poeţi români din ţinuturile Sătmarului al căror debut literar a avut loc în perioada interbelică, promovaţi atunci în revista Afirmarea.
Activitatea lor a fost întreruptă în anii războiului, cât şi în perioada imediat următoare. În anii 60, la Satu Mare au fost constituite mai multe cenacluri la care participau îndeosebi tineri. Dar abia la începutul anilor 70, scriitorii şi poeţii sătmăreni reînnoadă temeinic tradiţia interbelică, reorganizând Cenaclul literar Afirmarea, cu reuniuni periodice fără sincope. Între tinerii care au dat viaţă mişcării literare sătmărene din anii 70 se află Dorin Sălăjan (fost secretar UTC cu probleme de cultură), Emil Matei, Alexandru Pintescu, Ion Vădan, Tudor Daneş, Radu Ulmeanu…

Bulversările aduse de Revoluţie

Schimbarea de regim din anul 1989 avea să genereze o discontinuitate în viaţa literară din judeţ, aşa cum s-au petrecut lucrurile în multe alte domenii ale vieţii sociale şi politice din acei ani. Era atunci o modă a contestărilor, fapt de care nu au fost menajaţi nici poeţii şi scriitorii acelei perioade.
Potrivit poetului Ion Bala, abia după anul 2000 a fost reluată activitatea cenaclieră la Satu Mare. Pagina de literatură din ziarul Informaţia zilei, susţinută de poetul Ion Bala pe parcursul a nu mai puţin de şase ani, a fost de natură să sprijine substanţial tinerii care au găsit aici spaţiu tipografic pentru debut literar.
În anii ce au urmat, scriitori şi poeţi sătmăreni au fost publicaţi în numeroase ziare şi reviste, mulţi dintre ai şi-au editat volume de cărţi la diferite edituri.

Poeta Loredana Ştirbu

Cu prilejul acelei emisiuni, poeta Loredana Ştirbu s-a prezentat cititorilor, vorbindu-le despre felul în care şi-a început activitatea literară şi care anume a fost motivaţia acestei opţiuni. Totodată, ea a citit şi câteva poezii din creaţia proprie publicate într-o antologie intitulată “Confesiuni în virtual”.

Cronicarul Carol Koka

O interesantă carte despre acest cenaclu, constând într-o antologie de cronici pe parcursul unui an, a fost scrisă de profesorul Carol Koka în volumul intitulat Cenaclul Afirmarea 2013. Pe parcursul a 120 de pagini de texte şi fotografii, Carol Koka a redat dezbaterile din cenaclu şi a publicat cu generozitate poezii şi proze din creaţia autorilor sătmăreni. Reamintim aici câţiva: Vasile Bărbuş-Crăţu, Mihai Sas, Loredana Ştirbu, Iulia Ramona Olaru, George Terziu, Gheorghe Cormoş, Gheorghe Creţu, Alexandru Adrian Ardelean… Carol Koka este autorul a mai multe volume, între care şi monografia Grupului Şcolar Unio.
În finalul întâlnirii, Ion Bala a vorbit despre atragerea noilor generaţii înspre domeniul literaturii, precum şi despre perspectivele activităţii cenacliere sătmărene.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns