Asculta acest articol
Perioadele istorice ieşite din comun dau naştere unor evenimente sociale ieşite din comun şi scot la iveală personalităţi care, în condiţii normale, ar rămâne iluştri necunoscuţi.
Fără mineriade nimeni nu ar fi auzit vreodată de Miron Cozma.
Fără pandemie vulcanica senatoare Şoşoacă ar fi rămas un simplu avocat, cunoscut doar de eventualii ei clienţi. Fără Covid-19 medicul Flavia Groşan nu ar fi numită azi “doctoriţa-minune”.
Exemplele curg din belşug în întreaga istorie.
Dacă nu ar fi izbucnit primul război mondial nimeni nu ar fi auzit de călugărul nebun Rasputin, dar nici nu s-ar fi format URSS-ul. Cum ar fi evoluat Rusia condusă de Romanovi?
Dar dacă Statele Unite ale Americii ar fi avut trei preşedinţi, aşa cum propuneau o parte din “părinţii fondatori”, ce s-ar fi ales de SUA?
Istoria contrafactuală este o poveste pe cât de frumoasă pe atât de imposibilă. Nu există o istorie alternativă.
Lumea este exact aşa cum este şi nu poate fi schimbată. Cei care încearcă să o schimbe provoacă adevărate catastrofe.
În ultima sută de ani au încercat să o schimbe fasciştii şi comuniştii. Au avut senzaţia că au reuşit, au avut impresia că vor rămâne stăpânii lumii o veşnicie, dar lumea a revenit în matca ei firească.
Acest adevăr nu exclude schimbările. Mai mici sau mai mari, schimbările sunt fundamentul evoluţiei, în general, în bine a unei naţiuni, a unei comunităţi, a omenirii în final.
Vorbind despre “schimbări”, desigur bunul simţ şi logica social-politică nu ne permit să vorbim despre schimbările propuse de Şoşoacă, de pildă.
Dar iată că şi un partid care este considerat anti-reformist face propuneri de largă respiraţie politică.
PSD propune modificarea Constituţiei. Ultima modificare a Constituţiei a făcut-o tot PSD. Cea mai radicală modificare s-a răzbunat crunt pe iniţiatori.
Aflat la guvernare, în plină ascensiune, PSD a propus prelungirea mandatului prezidenţial de la patru ani la cinci ani. Candidatul prezidenţial cu prima şansă era Adrian Năstase.
Dacă ajungea preşedinte în urma alegerilor din 2004, Adrian Năstase desemna premierul în anul 2008, astfel PSD ar fi guvernat din 2004 până în anul 2008, iar dacă Adrian Năstase obţinea al doilea mandat, în anul 2009, PSD ar fi avut şansa să rămână la guvernare până la alegerile prezidenţiale din 2016.
Asta înseamnă istorie contrafactuală. Dar mandatul prezidenţial de cinci ani nu a fost pentru cine s-a pregătit, ci pentru cine s-a nimerit. Adică pentru Traian Băsescu.
Drept urmare, PSD a rămas în opoziţie până în momentul în care s-a aliat cu PNL, pentru ca apoi să profite de mandatul scurt al lui Dacian Cioloş pentru a câştiga alegerile din 2016 cu peste 45%.
Acum, în plină pandemie, Marcel Ciolacu propune modificarea Constituţiei. Este mai mult decât necesară o modificare a Legii Fundamentale.
Timpul a demonstrat că sistemul în sine nu funcţionează bine. Statul român în forma actuală nu dă rezultate.
Partidele au hibele lor, politicienii sunt aşa cum sunt clasa politică în ansamblu este mediocră. Sistemul electoral nu oglindeşte voinţa alegătorilor.
Organizarea teritorială este învechită, consumă sume uriaşe din bugetul ţării.
Guvernul, aparatul de stat, administraţiile locale, toate sunt supradimensionate. Toate acestea conduc la ideea că se impune o modificare a Constituţiei.
În urmă cu ceva ani, după ce USL a ajuns la guvernare, Crin Antonescu, liderul PNL, a fost desemnat cu formarea unei echipe de specialişti care să propună un nou proiect al Constituţiei. Nu s-a achitat de istorica sarcină primită.
Aflat în opoziţie, PSD se reîntoarce la acest subiect. Pentru că PSD este primul partid care relansează această idee se înţelege că nici preşedintele Iohannis, nici alte partide, mai ales PNL şi USR-PLUS, nu vor fi de acord.
Exact aceeaşi idee dacă venea de la preşedintele Iohannis, de la PNL şi USR, nu ar fi fost de acord PSD.
Culmea este că pentru modificarea Constituţiei sunt necesare două treimi din voturile parlamentarilor. Aşadar, este nevoie de modificare, dar nu se va face nicio modificare. La aşa partide, aşa ţară.
