O tara ca-n basme, cu oameni de povesti

Asculta acest articol

O anecdota semnificativa, dar care poate defini o mentalitate, o geografie, un popor, ar fi – zic eu – urmatorul< Cand a impartit Dumnezeu pamantul, rusilor le-a dat intinderi uriase, unele mai calduroase, altele mai geroase, dar toate pline cu petrol, gaze, aur, argint> romanilor le-a dat gradini infloritoare, campii manoase, ape limpezi, munti, paduri, numai ungurilor o pusta uscata, fara prea mari bogatii. Acestia s-au plans Creatorului< Doamne, noua ne-ai dat numai campul asta intins si la romani tinuturi de zici ca-i raiul pe pamant. Da, da, zice bunul Dumnezeu, dar sa le vezi ce popor le dau…

De-a lungul istoriei noastre – cum zice si Emil Cioran – am dus o viata mai mult vegetativa, decat activa. Mai mult “lasa-ma sa te las”, decat construirea unei istorii energice, perfect posibila intr-o geografie atat de darnica, cu posibilitati nelimitate in plan material si spiritual. Zic strainii care ne viziteaza tara ca, daca japonezii sau germanii ar avea solul nostru, cu tot ce este pe el sau sub el, ar fi si mai inaintemergatori intr-ale civilizatiei fata de restul popoarelor de pe planeta. Mereu ma-ncearca rusinea cand ma intalnesc cu francezi, italieni sau englezi, care se uita cu jena, parca stingheri de stinghereala mea, vazand campurile noastre nelucrate. Sau lucrate parca-n batjocura. Cand vad multimea de drumuri pline de gropi sau cladiri in paragina in mijlocul unui peisaj turistic mirific. Lipsa mainii de gospodar, inteligenta de-a sti sa te folosesti de orice coltisor dat in dar de Cel de Sus ne lipseste. Ca o boala endemica ce se-ntinde precum ciuma bubonica de sus in jos si de jos in sus. Toate guvernele care s-au perindat au fost incapabile, incompetente sau, mai rau, rapace in a folosi banul public in folosul propriu, spre saracirea acestui neam beneficiar al unei geografii, cum putine sunt in lume. Am crezut, si cu mine au crezut milioane de oameni, ca odata cu eliberarea de sechele ideologice maligne, inoculate de-a lungul vremii de imperii care ne-au stors de vlaga trupeasca si sufleteasca, a venit timpul sa ne construim chipul si tara dupa spatiul dumnezeiesc pe care-l avem. Daca au murit exultand de bucurie mii de tineri in decembrie ‘89, a fost si pentru ca se intrezarea speranta revigorarii unei natii pusa mai mereu sa stea langa usa civilizatiei, si nu inauntru. N-a fost sa fie! N-am fost in stare sau n-am vrut sa ne folosim de libertate, decat in scopuri mai mult sau mai putin meschine. De interese personale, care-au dus tara de rapa. Si guvernantii actuali, cei de ieri, nu s-au ocupat de tara pe termen lung. Doar de povesti bune de spus prostimii la alegeri electorale. Criza mondiala, in loc sa ne afecteze mai putin pe noi, tinand seama de ce resurse materiale avem, ne-a afectat mai mult decat pe tari care nu beneficiaza de pamanturi generoase ca ale noastre. O tara ca-n basme, cu politicieni becalizati, care ne-ndruga povesti la tot pasul. Si ma tem ca si cei care o sa se cocoate in viitor pe scena puterii vor fi la fel. Dar  eu mai sper ca va veni odata si odata apa si la moara noastra.