
Cei mai importanți lideri slovaci au anunțat miercuri la Bratislava, într-o declarație comună, că se opun unei vizite private a președintelui ungar, Laszlo Solyom, prevăzută vineri în sudul Slovaciei, unde trăiește o numeroasă minoritate maghiară, incident ce amintește de unul similar cu România.
Solyom ar urma să asiste vineri la Komarno, oraș de frontieră din sudul Slovaciei, la inaugurarea unei statui a Sfântului Ștefan, primul rege apostolic al Ungariei și patronul acestei țări. Deplasarea sa coincide cu împlinirea a 41 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice. “Contrar uzanțelor internaționale, președintele Solyom nu a manifetat interes pentru întâlnirea vreunui reprezentant oficial slovac în timpul sejurului său în Slovacia”, se arată în text.
Fii primul care comentează