Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Olimpia s-a calificat la turneul semifinal al juniorilor C

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Meciul decisiv, pentru calificarea la turneul semifinal al juniorilor C la fotbal, FC Olimpia – Salina Ocna Șugatag s-a încheiat cu victoria la limită a formației  sătmărene, scor 3-2 (0-0).

O calificare meritată după trei victorii din care două concludente, la scor, 7-0 cu Viitorul Zalău și 3-0 cu Universitatea Sirioara. Chiar și meciul cu Salina putea fi câștigat la o diferență mai mare dacă tinerii fotbaliști sătmăreni transformau în gol ocaziile avute.  După o primă repriză albă, elevii lui Lulu Dragomir  au forțat în a doua parte, au deschis rapid scorul apoi au condus cu 2-0 și 3-1. Spre final formația maramureșană s-a apropiat la un gol, dar jucătorii Olimpiei nu s-au speriat, nu au căzut psihic, ba chiar au dominat jocul.  Golurile formației sătmărene au fost marcate de Chivari, Crainic și Tămaș. Pe parcursul turneului, Olimpia s-a bazat pe următorii jucători: Kovacs, Trufan, Chiorean, Csik, Lipai, Filimon, Lăpuşte, Chivari, Tillinger, Soproni, Robotin, Tămaş,  Ory, Kristian, Muşilă, Crainic, Târțiu. Turneul semifinal se va disputa la o dată care va fi stabilită de FRF. Olimpia se va bate aici cu Brașovia Brasov, Ardealul Cluj, Poli Timișoara, Steaua București și Pandurii Tg. Jiu. Cât privește locul de disputare a meciurilor, AJF și Olimpia au cerut Federației ca unul dintre turneele semifinale să se dispute la Satu Mare.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns