Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Olimpia și LPS Satu Mare și-au împărțit victoriile (Galerie foto)

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La juniori A 2-1 (0-0), la juniori B 0-5 (0-5)

junioriMijlocul săptămânii programează o etapă intermediară din cadrul campionatelor juniorilor republicani A și B la fotbal. Primul meci din runda a 20-a s-a disputat marți pe terenul Someșul din Satu Mare. Este vorba de derby-ul local dintre LPS Satu Mare și FC Olimpia Satu Mare la juniori A.

Astfel, s-au întâlnit penultima clasată din Seria a 6-a, respectiv ocupanta locului 2. În pofida acestui fapt, meciul a fost unul echilibrat. Prima repriză a oferit mai puține ocazii de gol, s-a jucat mai mult la mijlocul terenului.

Olimpia a arătat că are o apărare solidă prin Mario Silaghi și căpitanul Denis Chivari. Prima parte s-a încheiat cu un scor alb. În repriza secundă, Olimpia a reușit să înscrie de două ori. A deschis scorul tânărul Tilinger (min. 60), în urma unui corner. Avantajul “galben-albaștrilor” a fost dublat de Bîgiu. În urma unei centrări, Nemeș a șutat însă mingea fost respinsă și i-a revenit lui Bîgiu cel care a făcut 2-0 pentru Olimpia. Gazdele au reușit să marcheze golul de onoare în minutul 89, prin Pereni. Cu această victorie, Olimpia A lui Lulu Dragomir (asistată de antrenorul Cristi Popa la acest meci, Dragomir fiind plecat în București) trece pe primul loc în clasament cu 50 de puncte. Însă celelalte meciuri ale etapei se joacă miercuri. Cel mai probabil Universitatea Cluj va învinge Sporting Recea și va reveni pe primul loc, tot cu 50 de puncte. De partea cealaltă, LPS Satu Mare, echipă antrenată de Ștefan Gerstenmaier, rămâne pe penultimul loc în serie cu 10 puncte.

– LPS Satu Mare: Micle – Mic, Krisztian, Gorba, Romaniuc, Por, Pereni, Hajer, Kovacs, Porgacs, Crainic. Rezerve: Erdei, Mariș, Neamț, Tătăran, Țîrtiu. Antrenor: Ștefan Gerstenmaier.
– FC Olimpia: Cherecheș – R. Pop, Silaghi, Chivari, Șoproni, Ștef, Tilinger, Csorvasi, Nemeș, Bîgiu, Got. Rezerve: Pasztor, Filimon, Virag, Voneț. Lucuț. Antrenor: Cristi Popa.

LPS Satu Mare s-a impus la juniorii B

După partida celor “mari”, același teren a găzduit întâlnirea dintre juniorii B ai LPS și Olimpia. S-a terminat 5-0 (Topan, Nagy, Ciocan, Onea, Pârnău), echipa lui Dacian Nastai nu a întâmpinat mari probleme cu cea a lui Dorel Ziman. Cu această victorie, LPS rămâne pe locul 3 în clasament (47 p), iar Olimpia pe locul 8 (22p).

Au arbitrat Ovidiu Mazilu, Dănuț Costea și Zsolt Kopriva, rezervă fiind Szabolcs Kovacs.

Sâmbătă, Olimpia va primi vizita echipe LPS Cluj-Napoca (locul 8 la A, 10 la B), iar LPS Satu Mare va evolua în deplasare la Universitatea Cluj (locul 1 la A, 2 la B).

Imagini de la meciul juniorilor A:

IMG_4135 IMG_4136 IMG_4148 IMG_4154 IMG_4155 IMG_4160 IMG_4165 IMG_4166 IMG_4167 IMG_4168 IMG_4171 IMG_4172 IMG_4173 IMG_4176 IMG_4177 IMG_4179 IMG_4181 IMG_4184 IMG_4190 IMG_4191 IMG_4196 IMG_4201 IMG_4204 IMG_4206 IMG_4211 IMG_4213 IMG_4214 IMG_4216 IMG_4220 IMG_4223

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

2 comentarii

Lasă un răspuns