UTA “Bătrâna Doamnă” – FC Olimpia 4-1 (0-0)
Pentru a doua oară în decurs de numai patru zile, Olimpia a pierdut un meci de campionat la același scor, 1-4. Acum, după eșecul de pe teren propriu suferit în fața Chindiei Târgoviște, Olimpia a pierdut în deplasare, la Arad, în fața “Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc, UTA.
Un eșec dureros venit în urma unui joc slab, comparabil cu cel din meciul de acasă cu echipa din Târgoviște.
Olimpia a rezistat la Arad o repriză. Adică atât cât au ținut-o puterile, pregătirea fizică. După pauză, sătmărenii au stat mai mult în propria jumătate de teren, au fost dominați la mai toate capitolele și au pierdut fără replică. E drept, UTA a dechis scorul dintr-o lovitură de la 11 metri, corect acordată, transformată în minutul 53 de Strătilă. În minutul 61 Rus a dus scorul la 2-0 cu un șut plasat expediat din marginea careului de 16 metri. În minutul 78 Copil a profitat de o bâlbă a fundașilor centrali sătmăreni și a ridicat scorul la 3-0 pentru ca în minutul 89 Man să mai marcheze o dată pentru UTA. Olimpia a reușit să înscrie golul de onoare în prelungiri prin Bura, după ce juniorul Olimpei a șutat de la 15-16 metri.
Concluzia? O înfrângere usturătoare pentru Olimpia, dar logică după aspectul jocului. Sigur, sătmărenii pot invoca absența din teren a titularilor Heil – suspendat și Sălăgeanu – accidentat. Dar Tibi Csik tocmai ne asigura că are soluții pentru a acoperi absențele. Dar ne-a dovedit exact contrariul.
Una peste alta, ne cuprnde tristețea acum când constatăm că Olimpia se îndepărtează tot mai mult de obiectivul declarat la început de sezon, calificarea în play-off. Ba mai mult, Olimpia este tot mai aproape de play-out decât de play-off. Adică de mediocritatea absolută a Ligii a II-a. Iar Olimpia va termina sezonul de toamnă în zona de play-out indiferent de rezultatele din ultima etapă. Oare cine se face vinovat de această stare de lucruri? Probabil că la această întrebare nu ne va răspunde nimeni. Sau, poate, vina va fi aruncată pe umerii suporerilor. Apropo de suporteri. Felicitări celor patru tineri care, pe cheltuiala lor, au făcut deplasarea la Arad.
UTA: Miron – Polgar, Gligor, Botiș, Burlă (83 Filaret) – Strătilă (73 Man), Chindriș, Tănase, Hlistei – Rus (62 Copil), Curtuiuș.
Olimpia: Băican – Muntean, Tătaru, Mureșan, Iuhas, Takacs (63 Cadar), Villand, Rus, Bura, Faur (58 Boștină), Bîgiu (58 Kanalos).
Rezultatele etapei a 17-a:
Tărlungeni – CS Mioveni 0-0
Bihor – FC Brașov 2-7
Metalul Reșița – Baia Mare 0-2
Caransebeș – Pâncota 1-2
Târgoviște – Rm. Vâlcea 0-2
UTA – Olimpia 4-1
Gaz Metan – “U” Cluj 1-0
Etapa viitoare (5 decembrie): Șoimii – “U” Cluj, Mioveni – Gaz Metan, Olimpia – Tărlungeni, Vâlcea – UTA, FC Brașov – Chindia, Baia Mare – Bihor, Caransebeș – Reșița.
Sursă foto: aradon.ro
Fii primul care comentează