
În informarea emisă de reprezentații Primăriei, pe pagina proprie de FaceBook, se arată că acțiunea va începe în data de 13 ianuarie și se va încheia în data de 3 februarie. Sătmărenii sunt rugați să respecte perioada stabilită și să nu-i depună în recipientele destinate deșeurilor menajere.
“Stimați sătmăreni, vă informăm că în perioada 13 ianuarie 2025 – 3 februarie 2025, împreună cu operatorul de salubrizare, vom desfășura acțiunea de strângere a brazilor de Crăciun.
În zona de case, acțiunile vor avea loc în perioada 20 ianuarie 2025 – 3 februarie 2025, în zilele planificate pentru colectarea deșeurilor menajere.
În cartiere, colectarea brazilor de Crăciun se face din 13 ianuarie până în 3 februarie, de lângă punctele gospodăreşti. Vă rugăm să respectați perioada stabilită pentru ridicarea brazilor și să NU depuneți brazii în recipientele destinate deșeurilor menajere. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au declarat reprezentanții Primăriei Municipiului Satu Mare.
Fii primul care comentează