Asculta acest articol Deși după mișcările studențești de la sfârșitul anilor ’60 s-a decretat “moartea ideologiilor”, ele au reînviat foarte rapid dintr-un motiv foarte simplu. Fără ideologii și doctrine nu se poate opera în domeniul politicilor sociale. Fără “stânga” și “dreapta” nu pot fi departajate formațiunile politice. Fără concepte nu pot fi catalogate regimurile politice dintr-o țară. Investitorii, în ultimă instanță, nu se îmbulzesc spre țările cu regim de stânga. Nu este cazul țărilor europene în care guvernează partidele de stânga, moderne, reformate, care nu au nicio legătură cu stânga comunistă.
Spre deosebire de stânga, așa zisa “dreaptă“ și-a arogat o serie de valori care stau la însăși temelia societății moderne. Deseori se confundă cu valorile general-umane. Ceea ce este prea mult. Totuși, stânga a pierdut această cursă a înarmărilor cu valori. Din această cauză dreapta intră de regulă în competițiile electorale cu un plus de imagine. Convinși de acest adevăr, în România cei care doresc să-și înființeze un partid politic îl califică din start “de dreapta”. Numai în ultimii ani au luat ființă cel puțin câteva astfel de formațiuni. Partidelor precum Forța Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu, Noua Republică a lui Mihai Neamțu, Partidul Mișcarea Populară a Elenei Udrea, Partidul Liberal Reformator a lui Călin Popescu Tăriceanu nu li s-a contrapus decât un singur partid de stânga, UNPR. Și acela înființat sub presiunea președintelui Băsescu. Acest lucru poate fi interpretat fie în sensul că amatorii de politică nu au încredere în ideologiile de stânga, fie că s-a ajuns la concluzia că nu are rost să concurezi cu PSD.
Situația din România este atipică doar în acest moment. După 2008 a existat un echilibru între stânga și dreapta. Dacă PDL nu făcea greșeala de a tăia salariile, acum se bătea de la egal la egal cu PSD.
Încă nu este prea târziu să vedem restabilit echilibrul de forțe pe scena politică. Este lucrul de care se teme PSD cel mai tare. Ca primă măsură, după spargerea USL, s-a grăbit să-l ajute pe Tăriceanu să-și formeze un partid. În dezbaterile publice îl prezintă pe domnul Tăriceanu ca fiind singurul candidat prezidențial de dreapta. Este o parte a strategiei electorale a candidatului cu prima șansă, dar Victor Ponta nu se poate baza prea mult pe această afirmație pentru că nu este credibilă.
Dreapta există în mintea oamenilor, chiar dacă partidele care se revendică a fi de dreapta sunt fragile, neputincioase. Klaus Iohannis are prima șansă de a intra în turul doi chiar dacă ar fi o coadă de mătură. Așa s-a întâmplat și în cazul candidaților pe listele USL. Așadar, PSD ar trebui să ia mai în serios campania prezidențială, până nu este pera târziu. Adică până nu-și formează alegătorii opțiunile de vot, dincolo de personalitatea candidaților. Victor Ponta recunoștea că partidul îi conferă 40% din voturi, lui rămânându-i să cucerească restul până la 50% plus unu. Asta este o recunoaștere clară a importanței ideologiilor și doctrinelor politice în procesul electoral. Acestea sunt voturi de dincolo de candidați. Așa cum le are candidatul stângii le are și candidatul dreptei. Iar acela nu este altcineva decât Klaus Iohannis. Că este slab pregătit, că nu se ridică la înălțimea funcției, este altă problemă. Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi o soluție mai bună, dar nu este perceput ca reprezentând dreapta. El nu are o rezervă de voturi dincolo de propria lui valoare, de personalitatea sa. PLR este în formare, timpul fiind foarte scurt, încă nu se știe ce va ieși.
