Pacea de la Satu Mare din martie 1565 l-a înfuriat pe Soliman Magnificul

Asculta acest articol

  Orașul Satu Mare a rămas celebru în istorie prin Pacea din anul 1711, semnată în actuala clădire a Muzeului de Artă. Puțini știu că a mai existat o “Pace de la Satu Mare” semnată în 13 martie 1565, prin care principele Transilvaniei Ioan Sigismund Zapolya recunoștea suzeranitatea împăratului Maximilian al II-lea, în defavoarea otomanilor. Ei bine, trebuie să știți că această pace l-a înfuriat pe însuși Soliman Magnificul. Acesta va porni în campania din 1566 în care își va găsi sfârșitul. Să vedem însă care a fost firul evenimentelor.

Ca să înțelegem mai bine contextul trebuie să ne întoarcem puțin în timp până la bătălia de la Mohacs. În 29 august 1526 armata Imperiului Otoman condusă de însuși Soliman Magnificul a nimicit forțele regatului Ungar, regele Ludovic al II-lea murind pe câmpul de luptă. Una dintre cauzele înfrângerii de la Mohacs a fost și “trădarea” voievodului Transilvaniei, Ioan Zapolya care nu a venit la timp în ajutorul regelui Ungariei.
Exista pe atunci o ostilitate foarte răspândită în rândul nobilimii ungare împotriva succesiunii habsburgilor la tronul Ungariei. Această succesiune a fost perfectată înainte între regele Ungariei și Ferdinand de Habsburg, fratele împăratului Carol Quintul. După moartea regelui Ludovic al II-lea în 29 august 1526 pe câmpul de luptă de la Mohacs, s-a ivit această problemă.

Țara arde și nobilii se luptă pentru putere

Nobilimea maghiară indiferentă parcă la faptul că țara a fost distrusă de turci, s-a împărțit imediat în două tabere: cei care acceptau urcarea pe tron a lui Ferdinand de Habsburg și cei grupați în jurul lui Ioan Zapolya, care-l voiau pe acesta rege chiar cu prețul unui ajutor venit din partea turcilor. Pentru moment ambii candidați sunt proclamați regi: Zapolya la 11 noiembrie 1526 în localitatea Szekesfehervar, iar Ferdinand la 17 decembrie la Bratislava (Pozsony).
A început apoi o lungă luptă între partizanii lui Ferdinand și cei ai lui Zapolya. Conflictul armat a izbucnit în vara anului 1527. Zapolya a fost învins de două ori și obligat să se retragă în Polonia. După prima înfrângere, Ioan Zapolya trimite soli la sultanul Soliman Magnificul cerându-i ajutor. Soliman foarte bucuros i-a promis sprijin. Acest lucru însemna implicit recunoașterea suzeranității turcești. În 1528 Zapolya se întoarce din Polonia și reușește o victorie împotriva lui Ferdinand.
În anul următor sultanul începe o nouă campanie. La 3 septembrie 1529 asediază Buda, iar în 27 septembrie Viena. Viena nu a fost însă cucerită. Soliman se retrage și lasă Buda în stăpânirea vasalului său Ioan Zapolya. Războiul lui Zapolya cu Ferdinand de Habsburg nu a încetat. Ostilitățile au continuat până în 1538 când s-a semnat o pace la Oradea. Lui Zapolya i se recunoaște titlul de rege și stăpânirea asupra Transilvaniei, însă nu asupra Croației și Slovaciei. În ce privește Ungaria, fiecare a rămas cu partea pe care o ocupase. Un an mai târziu, în februarie 1539, Ioan Zapolya se căsătorește cu Isabella Jagello, fiica regelui Poloniei Sigismund. În 1540 i s-a născut un fiu, Ioan-Sigismund. ~nsă Ioan Zapolya moare la scurt timp, în 22 iulie 1540. Aflat pe patul de moarte, i-a trimis vorbă lui Soliman să aibă grijă de fiul său.
După moartea lui Zapolya, Transilvania a rămas pe mâna călugărului Martinuzzi, care l-a proclamat rege al regatului Ungar pe câmpia de la Rakos pe minorul Ioan Sigismund. Drept răspuns, Ferdinand a asediat Buda în 1541. Atacurile sunt respinse de Martinuzzi. În cele din urmă au intervenit iarăși masiv turcii și în 1541 au ocupat Buda și au făcut din Ungaria centrală pașalâc. De atunci, timp de 150 de ani Ungaria a fost împărțită în trei: la vest de Buda precum și în mare parte a Croației și toată Slovacia, până în regiunea Satu Mare, au rămas stăpâni habsburgii; Ungaria Centrală și Banatul au intrat sub administrație turcească directă; Transilvania, Maramureșul și Crișana centrală – Partium – au fost partea lui Ioan Zapolya, care a revenit apoi fiului său minor Ioan Sigismund, însă nu cu titlul de rege, ci numai de principe al Transilvaniei, vasal al sultanului și obligat să plătească un tribut.

Cetatea Satu Mare a fost predată habsburgilor în anul 1561

Ioan Sigismund de Zapolya preia puterea în Transilvania în toamna anului 1559, după moartea mamei sale Isabella. Nici Ferdinand și nici urmașul acestuia Maximilian nu au vrut să-i recunoască titlul de rege. Pentru că nu avea decât 19 ani, Ioan Sigismund s-a dovedit prea slab în fața presiunilor marii nobilimi. În confruntarea cu Ferdinad din anul 1561 a fost trădat de comandantul oștilor transilvane din părțile apusene Melchior Balassa. Acesta le-a predat habsurgilor cetățile Satu Mare și Baia Mare. Ferdinand a fost ajutat în acțiunile sale împotriva lui Ioan Sigismund de Zapolya și de către voievodul Moldovei Despot Vodă, care și-a cucerit scaunul cu ajutorul habsburgilor. În războiul din anul 1562 oastea transilvană a suferit o grea înfrângere, dar la intervenția lui Soliman Magnificul, habsburgii au fost obligați să încheie pace cu Ioan Sigismund. Principele Transilvaniei a pierdut însă unele dintre teritoriile sale din Partium.
În anul 1564 însă, Ioan  Sigismund Zapolya a considerat că este momentul să-și impună din nou stăpânirea asupra Partium-ului. La 22 septembrie 1564 Dieta de la Cluj a aprobat cheltuielile necesare unui război, astfel că Ștefan Bathory aflat în fruntea armatei a pornit la ofensivă. La 3 octombrie au fost cucerite Satu Mare și Baia Mare. Aceste două victorii l-au impulsionat pe Ioan Sigismund Zapolya să se îndrepte spre Nyirbator și Atya (ambele aflate în comitatul Sătmar). Cu o oaste de 12.000 de oameni ajunge în cele din urmă în Kisvarda din comitatul Szabolcs și mai apoi în Košice din Slovacia. Iarna aspră l-a obligat să se întoarcă în Transilvania. În drum spre casă a cucerit și orașul Kovaszo din comitatul Bereg. În 1565 la începutul lunii februarie la ordinul noului împărat Maximilian al II-lea sunt declanșate operațiunile militare habsburgice în Ungaria Superioară.
În fruntea unei armate de 7.000 de oameni se aflau Andrei Bathory și Lazarus von Scwendi. Sunt cucerite: Tokaj, Szerenc, Satu Mare, Ardud și Baia Mare din comitatul Sătmar și Csejte, Szamoskosz și Kovar din comitatul Solnoc.

Ștefan Bathory și Stanislau Niezowski, solii păcii de la 13 martie 1565

Ioan Sigismund Zapolya a fost prins total nepregătit. În momentul respectiv nu putea cere nici ajutor din partea lui Soliman Magnificul. În această situație, pe 7 martie 1565, Sigismund Zapolya îi împuternicește pe Ștefan Bathory și Stanislau Niezowski să ajungă la un  acord cu habsburgii.
Pentru încheierea păcii Ioan Sigismund avea câteva pretenții. Zapolya vroia să-și păstreze titlul de rege în raporturile cu Poarta Otomană. Principele a cerut-o de soție pe sora împăratului, Johanna. Avea pretenția ca teritoriile din Ungaria să le stăpânească toată viața. În privința urmașilor săi el dorea ca băieții să moștenească toată Transilvania, iar fetele să primească zestre din partea lui Maximilian al II-lea. În schimbul unui ajutor împotriva otomanilor, principele se obliga să-i fie fidel împăratului. Ioan Sigismund mai cerea ca aceste înțelegeri să rămână secrete.
Pacea încheiată la 13 martie 1565 la Satu Mare ce urma a fi confirmată de către împărat la Viena, a fost însă un eșec pentru Ioan Sigismund Zapolya. Principele trebuia să-i înapoieze lui Maximilian teritoriile ungurești, cu excepția comitatului Bihor, pe care putea să-l dețină toată viața, Transilvania devenea parte a coroanei maghiare și prin urmare principele trebuia de acum să-i dea ascultare lui Maximilian al II-lea și bineînțeles trebuia să-și ia gândul de la titlul de rege al Ungariei.

Maximilian îl trădează pe Ioan Sigismund lui Soliman

Pentru că nu a fost de acord cu pretențiile habsburgilor, Ioan Sigismund prin solul său de la Viena a vrut să anuleze clauzele Păcii de la Satu Mare. Drept răspuns, Maximilian l-a arestat pe  Ștefan Bathory și l-a denunțat pe Ioan Sigismund la Soliman Magnificul. Maximilian i-a trimis sultanului toate actele privitoare la tratativele purtate cu Ioan Sigismund, din care reieșea că principele Transilvaniei i se supune lui.
Aflând de toate acestea Soliman a început pregătirile pentru o nouă campanie militară împotriva habsburgilor.
Maximilian s-a folosit în continuare de toate mijloacele în încercarea de a-l discredita în fața sultanului pe Ioan Sigismund. Principele Transilvaniei și-a luat inima în dinți și a pornit în iunie 1566 cu o suită impunătoare în întâmpinarea sultanului aflat la Belgrad. Întâlnirea a avut loc la 29 iunie 1566 în tabăra de la Zemun. Ioan Sigismund a reușit să-i recâștige încrederea lui Soliman. Sultanul l-a întărit pe Sigismund în scaunul princiar și i-a promis tot sprijinul în redobândirea posesiunilor ocupate de habsburgi. Practic la această întâlnire s-a stabilit statutul Transilvaniei în raport cu Poarta Otomană.
În calculele politice ale Porții, principele transilvan era mult mai de folos să le fie alături otomanilor în campania din 1566 decât să fie mazilit.
Iată ce prevedea documentul semnat de Soliman Magnificul și Ioan Sigismund de Zapolya denumit în limba turcă ahidnâme< “Eu, mai sus amintitul sultan Soliman șah, principe nebiruit al turcilor, jur (… ) că nu te voi lăsa pe tine vestitul meu frate Ioan, rege al Ungariei și al țărilor scrise mai sus, împreună cu Țara Transilvaniei, în niciun fel de strâmtoare (…) Iată sunt de față, ceea ce vrei cu mine sunt gata întru toate să-ți fac pe voie și să-ți fiu pe plac> iar dacă nu m-aș ține de făgăduială și nici urmașii mei n-ar face la fel, mânia dreptății marelui Dumnezeu să cadă asupra capului meu (…) De asemenea tu, împreună cu țara ta, potrivit făgăduielii făcute de tine, vei plăti în fiecare an tributul făgăduit, la fel și urmașii tăi îl vor plăti în strălucita noastră visterie. În ceea ce privește libertățile voastre, te voi păstra în ele, te voi apăra de-a pururea, principe țara își va alege pe cine va dori, liberă fiind în aceasta și cercetându-ne și pe noi pentru a-l împodobi, voi trimite calul meu bun  prevăzut cu toate însemnele, buzduganul, steagul, sabia mea împreună cu coiful împănat, pentru întărirea lui…”
Campania din Ungaria pornită de sultan la sfârșitul lunii aprilie 1566 și încheiată cu ocuparea unor centre importante – Gyul, Ineu, Șiria, Dezna și Bel- în apropiere de Buziaș – a zguduit serios pozițiile habsburgice din Ungaria. Însă în cadrul acestei expediții Soliman Magnificul moare la asediul cetății Szigetvar (5/6 septembrie 1566).
Ce s-a întâmplat cu Ioan Sigismund de Zapolya și implicit cu Satu Mare după moartea lui Soliman Magnificul, vom vedea într-un număr viitor din Informația de Duminică.

A consemnat Adriana Zaharia

Bibliografie:
Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, București 2008
Călin Felezeu, Statutul Principatului Transilvaniei în raporturile cu poarta Otomană (1541-1688), Cluj-Napoca, 1996
Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, volumul II, București, All, 2007
Istoria Românilor, editura Enciclopedică, București 2012, volumul IV
Octavian Tătar, Tratatul de la Speyer (1570) dintre Maximilian II și Ioan Sigismund Zapolya și statutul politico-teritorial al Transilvaniei pe plan european, în Annales Universitatis Apulensis Series Historica, www.istorie.uab.ro/publicații