Asculta acest articol
După căderea regimului comunist, România s-a confruntat cu multiple transformări – politice, economice, dar și sociale. La marginea orașelor și în fostele mahalale, începând cu anii ’90, a apărut un fenomen arhitectural inedit: construirea așa-numitelor „palate ale romilor”, clădiri impunătoare și extravagante, care au devenit rapid un subiect de controverse și fascinație.
În locul locuințelor vechi, adesea degradate, au început să se înalțe vile cu zeci de camere, turnulețe, acoperișuri metalice lucioase și ornamente inspirate din stiluri bizantine sau asiatice. Localități precum Buzescu, Strehaia, Huedin, Păuliș sau cartiere din Timișoara au devenit faimoase pentru aceste construcții ieșite din tipare.
Pentru multe comunități de romi, sfârșitul comunismului nu a adus o integrare reală în societate. „Am fost marginalizați și înainte, și după. Diferența a fost că, în sfârșit, puteam construi fără frică”, povestea un lider informal din vestul țării, la începutul anilor 2000.
Într-o societate care încă trăia din cozi și cartele, apariția unor palate pline de fast a fost privită de mulți ca o provocare. Jurnalele vremii oscilau între uimire și stigmatizare, între admirație pentru dimensiuni și dispreț pentru estetică. A apărut ideea că aceste case ascund „mistere” sau surse dubioase de venit.
Deși unii își atribuie averea comerțului, recuperării de fier vechi sau muncii în Occident, anchetele poliției au dezvăluit și implicarea în furturi industriale, trafic de metale neferoase și contrabandă. În Buzescu, de exemplu, anchetele din anii ’90 au descoperit zeci de tone de cupru provenind din jafuri organizate.
După Revoluție, mii de romi au emigrat în Vest, în special în Franța. Acolo au trăit în tabere, au cerut azil și au trimis bani acasă pentru a-și construi vile impunătoare. Pentru mulți, palatul ridicat în România devenise simbolul suprem al reușitei personale și sociale.
Palatele romilor rămân un fenomen complex, la granița dintre mândrie, identitate culturală și tensiuni sociale. Ele reflectă nu doar visul unei categorii marginalizate de a-și afirma statutul, ci și dificultatea unei societăți de a înțelege și integra o diversitate reală.
Fii primul care comentează