Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Până unde merge ipocrizia PSD?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Odată cu asumarea răspunderii pe programul de guvernare, dacă nu se va înainta o moțiune de cenzură, se va trece cu toată serioziatea la problema alegerilor pentru parlamentul european. PSD și-a stabilit primul lista. PDL întârzie să-și anunțe echipa. PNL, în sfârșit, a prezentat marți candidații eligibili. De ce sunt importante aceste alegeri? Pentru că se constituie în primul test de după marea confuzie numită USL. Oamenii s-au lăsat păcăliți, votând într-o veselie o simplă iluzie. Părea că a apărut la capătul unei crize o forță a binelui care va rezolva o serie de probleme. În localitățile din Transilvania a rezolvat problema alegerii primarilor din localitățile cu populație mixtă. S-au câștigat primăriile, dar s-au câștigat și președințiile consiliilor județene. USL a reușit să aducă la aceeași masă nu doar partide de orietări diferite, ci și alegători cu opțiuni fundamental diferite.

Despărțirea a venit mult prea devreme pentru a vedea care sunt rezultatele administrației useliste. USL s-a spart înainte ca partidele componente să fi început să se erodeze. Ce se întâmplă acum? PSD se erijează în moștenitorul de drept. I-a oferit liberalului Călin Popescu Tăriceanu președinția Senatului, pentru a arăta că doar îl înlocuiește pe Crin Antonescu cu un alt membru al PNL. Social democrații nu încetează să bocească după USL și își exprimă dorința de a reînvia alianța. Sondajele arată că PNL și Crin antonescu sunt considerați mai vinovați decât PSD și Victor Ponta pentru ruprerea USL. În consecință PSD va recupera o mai mare parte a electoratului USL decât PNL. Această teorie trebuie confirmată de alegerile din 25 mai.

Trecând la politica din umbră, tot în această perioadă se va confirma dacă strategia PSD de destructurare a PNL a dat roade. Câți liberali îl vor urma pe Tăriceanu? Deocamdată în Senat nu a fost urmat de senatorii liberali,grupul PNL fiind încă strâns unit în jurul lui Crin Antonescu. În teritoriu, situațiile sunt diferite de la o localitate la alta, de la un județ la altul. Nemulțumiți sunt peste tot. Se vor trezi la viață liberalii marginalizați. O parte dintre cei care ocupă funcții în instituțiile deconcentrate, de asemenea, vor îavea de ales între a rămâne în partidul lui Antonescu sau a trece în tabăra lui Tăriceanu. În ce direcție se vor îndrepta voturile acestora la alegerile europarlamentare? Depinde de strategia și tactica electorală a fiecărei tabere. Mai mult decât atât, Victor Ponta declară că are porțile deschise pentru PNL. Cum trebuie înțeleasă această declarație? Din partea lui Crin Antonescu ca o nouă declarație de război. Ipocrizia PSD nu are margini. Probabil va continua să stea cu steagul alb ridicat până se va scinda PNL. Cu siguranță, ipocrizia PSD va merge până după alegerile europene.

Ciudat este că după fiecare alianță, partenerii doresc să distrugă cu totul partidul liberal. A vrut să distrugă PNL Traian Băsescu după ruperea Alianței DA. Dorește același lucru PSD după spargerea USL. Ceva nu este în regulă cu liberalii. Supără probabil spiritul de castă care domină în PNL. Faptul că acest partid în întregul său acționează ca un grup organizat îl face periculos în ochii partenerilor, oricare ar fi aceștia. PNL s-a desprins din CDR, a rupt Alianța DA, au spart USL, după ce se despărțiseră de PC. Va reuși Crin Antonescu să câștige încrederea vreunui partid? Lururile se vor limpezi, sau din contră, se vor tulbura și mai mult, pe parcursul campaniei electorale din această primăvară.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei

Promisiuni cu iz electoral

Asculta acest articol Cutremurul din Turcia pune în plan secund războiul din Ucraina. Mii de morţi, de câteva ori mai

Sigla Informatia Zilei

La jumătatea mandatelor

Asculta acest articol Cei doi ani scurși de la alegerile locale din iunie 2016 vor fi sărbătoriți diferit de fiecare