Asculta acest articolSe poate face o paralelă între Turcia și România, între lovitura de stat acuzată de președintele Traian Băsescu în 2012 și lovitura de stat din Turcia? În linii mari, evenimentele derulate cu rapiditate în 2012, schimbarea președinților celor două camere, suspendarea președintelui și preluarea puterii de USL a lăsat o impresie total nefavorabilă despre România. Este adevărat că totul părea făcut prin mijloace democratice. Votul în parlament, urmat de referendum nu au fost convingătoare.
Cancelariile lumii, diverși oameni politici, și-au arătat îngrijorarea față de situația din România. Perioada de instabilitate s-a prelungit câteva luni, până la decizia Curții Constituționale care nu a validat referendumul. Traian Băsescu și-a preluat funcția, dar lucrurile nu au mai fost la fel. România a rămas pătată.
Cu totul altfel este situația din Turcia, dar finalitatea urmărită a fost aceeași, schimbarea ordinii de stat, prin mijloace pseudo-democratice în România, prin forță în Turcia. La noi schimbările forțate sunt dictate de opinia publică. La turci, armata joacă un rol esențial în menținerea echilibrului dintre puteri. Intervine când lucrurile o iau razna, când un partid sau un om dă semne că se îndepărtează de la direcția trasată de reformatorul Ataturk.
Motivul suspendării lui Băsescu a fost încălcarea literei și spiritului Constituției, tendința vădită spre autoritarism, îndepărtarea adversarilor cu ajutorul instituțiilor de forță, aparent prin mijloace legale. Cu greu se pot găsi asemănări cu președintele Turciei. Erdogan se transformă de la o zi la alta într-un dictator.
Modul în care își extinde puterea îl apropie de marii dictatori ai lumii. Doar apartenența Turciei la NATO și dorința de a intra în Uniunea Europeană menține Turcia într-o aparentă zonă a democrației de tip occidental. O salvează economia puternică, relațiile economice strânse cu țările din structurile euro-atlantice. În ultima vreme democrația doar se mimează.
A apărut ideea că până și lovitura de stat eșuată a fost pusă la cale de Erdogan cu scopul de a găsi un pretext pentru a-și lichida adversarii. Aici ne despărțim total. Orice comparație este în defavoarea Turciei. Nu-și găsește rostul niciun fel de paralelă. În urma puciului eșuat au fost arestate peste 6000 de persoane, dintre care puțin peste jumătate sunt militari, iar vreo 2700 sunt magistrați.
De ce sunt învinuiți magistrații este greu de înțeles pentru noi. Cu tot respectul și încrederea în justiție pe care o afișează oamenii politici anchetați de DNA, la o adică aceiași politicieni caută soluții pentru diminuarea rolului instituțiilor de forță, DNA, SRI, DIICOT. Se merge și mai departe. Apar tot mai multe voci care clamează că președintele Iohannis își extinde influența și capătă tot mai multă putere prin mijlocirea unor instituții și a unor oameni. Se vorbește chiar și de o “militarizare” a puterii.
Nu mai sunt foarte clare regulile pentru separația puterilor în stat. Exista o majoritate parlamentară, dar a fost desemnat un guvern nepolitic. Puterea judecătorească și-a subjugat celelalte puteri, în special puterea legislativă. Investitorii acuză un mediu de afaceri din ce în ce mai ostil.
Suntem departe de situația din Turcia, însă avem probleme care nu se regăsesc în alte state democratice. Am ajuns din nou, precum în anii ’90, să avem o “democrație originală“.
Din păcate, ne aflăm în imediata apropiere a unui focar de instabilitate. Ar fi de dorit să învățăm ceva din lecția Turciei privind în propria noastră ogradă, neîngrijită, cu prea multe grămezi de mizerii economico-politice.
