
Eurodeputaţii români din PSD, PDL, PNL şi UDMR s-au pregătit pentru dezbaterea care va avea lor miercuri în Parlamentul European, de circa 40 de minute, privind situaţia politică din România, cu discursuri, întrebări, poziţii scrise, precum şi cu mobilizarea grupurilor din care fac parte.
Parlamentul European va dezbate miercuri, în sesiunea plenară de la Strasbourg, de la ora locală 15.00 (16.00 ora României), situaţia politică de la Bucureşti, după ce ascultă poziţiile informative exprimate de Comisia Europeană, reprezentată de Viviane Reding, comisarul pentru Justiţie, libertăţi fundamentale şi cetăţenie, precum şi de preşedinţia Consiliului UE.
Dezbaterea nu se va încheia cu o rezoluţie a PE, iar timpul pentru dezbatere va fi de aproximativ 30-40 de minute, în funcţie de numărul de întrebări care vor fi adresate oficialilor CE, relateaza Mediafax.
Din partea PDL vor lua cuvântul europarlamentarii Monica Macovei şi Cristian Preda, de la PSD vor vorbi în plen Cătălin Ivan, Corina Creţu şi Ioan Enciu, din partea PNL va lua cuvântul Norica Nicolai. Cei doi eurodeputaţi UDMR, Iuliu Winkler şi Sogor Csaba, vor adresa o intervenţie scrisă.
Fii primul care comentează